Mai multe zone din Constanța, fără apă caldă și căldură, din cauza lucrărilor de reabilitare
Mai multe zone din Constanța, fără apă caldă și căldură, din cauza lucrărilor de reabilitare
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestAvând în vedere proiectul „Reabilitarea rețelelor termice primare/transport a energiei termice din Municipiul Constanța-Etapa 1’’, se impune executarea lucrărilor de conexiune a unor tronsoane noi de conducte magistrale, la pe str. Intrarea Câmpinei.
Pentru realizarea acestor lucrări nu vom putea furniza căldură și apă caldă de consum la următoarele puncte termice: PT 188, PT 189, PT 195 începând din dimineața zilei de 29 martie a.c..
De asemenea, pentru executarea lucrărilor de conexiune a unor tronsoane noi de conducte magistrale, pe str. Voinicului nu se va putea furniza căldură și apă caldă de consum la următorul punct termic: PT 103 începând din dimineața zilei de 29 martie a.c. iar pentru executarea lucrărilor de conexiune a unor tronsoane noi de conducte magistrale, pe racordul punctului termic 153, nu se va putea furniza căldură și apă caldă de consum la următorul punct termic: PT 153 începând din dimineața aceleiași zile.
În funcție de momentul finalizării lucrărilor vor fi comunicate informații privind reluarea furnizării energiei termice.
Pe www.termoficare-constanta.ro, accesând Lucrări programate, constănțenii au la dispoziție harta cu amplasarea în municipiul nostru a acestor puncte termice.
„Ne cerem scuze atât consumatorilor noștri afectați de întreruperea furnizării energiei termice, cât și tuturor participanților la traficul rutier stânjenit în zona în care se execută aceste lucrări.
Vă asigurăm totodată că de acum înainte, pentru foarte mulți ani, nu vor mai fi intervenții la infrastructura termică municipală în zonele în care s-au realizat aceste lucrări de modernizare.
Scopul lucrărilor este creșterea gradului de confort termic în locuințele Dvs, eliminarea avariilor, scăderea substanțială a pierderilor și costurilor, având ca rezultat scontat scăderea prețului local al energiei termice“, au transmis reprezentanții Termoficare Constanța.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News