Mai mulți directori de școli, din județul Constanța, își vor pierde locurile de muncă în urma reorganizării unităților de învățământ. Vezi care!
Mai mulți directori de școli, din județul Constanța, își vor pierde locurile de muncă în urma reorganizării unităților de învățământ. Vezi care!
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestUnitățile de învățământ care nu îndeplinesc numărul minim de elevi înscriși, conform legislației în vigoare, își vor pierde personalitatea juridică! Conform unor cercetări și statistici efectuat de ISJ Constanța, mai mulți directori din 28 de unități de învățământ din Constanța, Medgidia, Cumpăna, Hârșova, Eforie, Poarta Albă, Valu lui Traian și Cernavodă vor fi preluate de altele cu statut de personalitate juridică. Aceste măsuri vizează reducerea cheltuielilor și eficientizarea sistemului de învățământ.

În baza Legii nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, unitățile de învățământ preuniversitar de stat se reorganizează conform criteriilor prevăzute la art. 16, alin. (1), care stabilesc numărul minim de elevi/preșcolari pentru păstrarea personalității juridice. Aceste criterii variază între 50 și 500 de elevi, în funcție de tipul unității.
Inspectoratul Școlar Județean Constanța a analizat efectivele de elevi de la mai multe unități de învățământ, conform procedurii stabilite prin Ordinul ministrului educației nr. 5197/06.08.2025, și a constatat că unele unități nu mai îndeplinesc condițiile legale pentru a funcționa cu personalitate juridică. În consecință, s-a propus reorganizarea acestor unități în anul școlar 2025–2026.
În județul Constanța, 28 de unități de învățământ din 8 localități (inclusiv Municipiul Constanța, Medgidia, Cumpăna, Hârșova, Eforie, Poarta Albă, Valu lui Traian și Cernavodă) sunt vizate de măsurile de reorganizare, cele mai multe fiind în Municipiul Constanța (16 unități).
Ce spune Sorin Mihai?
,,Coroborat cu alte prevederi legislative, trebuie precizat că modificările aduse normelor didactice vor putea duce la economii bugetare în privința cheltuielilor de personal (și, eventual, la încadrarea în buget) cu precădere în unități de învățământ gimnazial și liceal. Din toate grădinițele cu program prelungit aflate pe raza Județului Constanța, numai două au gradul de absorbție al bugetului pentru cheltuieli de personal situat sub 50% la jumătatea anului bugetar (30.06.2025).
Unitățile de învățământ care nu se încadrează în acest buget nu au posibilitatea de a organiza concurs pentru funcții vacante (conform OUG 156/2024), ceea ce ar putea conduce la un blocaj instituțional. Vor fi preluate de alte unități de învățământ. În momentul în care vom avea hotărârea Aracip voi transmite care sunt unitățile de învățământ care preiau unitățile care vor rămâne fără personalitate juridică” conform declarației lui Sorin Mihai, Inspector Școlar General la ISJ Constanța.
Mai exact, în județul Constanța, cele mai multe sunt la nivelul unității administrativ-teritoriale Municipiul Constanța. În această situație sunt douăzeci și opt de unități de învățământ, situate în opt localități în care există mai mult de o unitate de învățământ: șaisprezece în municipiul Constanța, patru în municipiul Medgidia, trei în comuna Cumpăna, câte una în orașul Cernavodă, orașul Hârșova, orașul Eforie, comuna Poarta Albă, comuna Valu lui Traian.
De exemplu, la Școala Gimnazială Nr. 33, ,,Anghel Saligny” Constanța, numărul de elevi, din ultimii patru ani este în scădere, în prezent fiind 456 elevi. Gradul de absorbție buget cheltuieli de personal la 30.06.202, fiind de 59,07%.
La Școala Gimnazială Nr. 22, ,,I.C. Brătianu” Constanța sunt 461 de elevi, cu un grad absorbție buget cheltuieli de personal la 30.06.2025 de 53,55%.
Școala Gimnazială Nr.10, ,,Mihail Koiciu” Constanța are 439 elevi cu un grad absorbție buget cheltuieli de personal la 30.06.2025 de 60,86%.
În ceea ce privește Liceul Agricol Poarta Albă trebuie menționat faptul că acesta nu își pierde personalitatea juridică, pentru că preia prin absorbție, ca entitate superioară, școala gimnazială din localitate.
Efectele acestor comasări
În concluzie, comasarea acestor unități de învățământ vor avea ca efecte eficientizarea sistemului și reducerea cheltuielilor.
Video 1:
Video 2:
.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
19.6° Constanța 



















