REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.7° Constanța Dum., 28 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6713
15.7° Constanța Duminică, 28 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6713
 

Mai toate LICEELE din Constanța au PROBLEME cu justificarea BANILOR

Mai toate LICEELE din Constanța au PROBLEME cu justificarea BANILOR

Replica API 15 martie 2021 | 00:29 5629

Liceele din municipiul Constanţa au intrat în atenţia Curţii de Conturi. Mai exact, instituţia care exercită funcția de control asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale unităților administrativ-teritoriale a publicat în rapoartele privind finanţele publice locale pe anul 2019 neregulile descoperite la mai multe unităţi de învăţământ din oraş. Printre acestea se numără şi Colegiul Comercial Carol I, Colegiul Naţional de Arte Regina Maria, Liceul de Marină, dar şi alte instituţii de învățământ.

Colegiul Comercial Carol I, luat în vizor

În perioada 12.10.2020 – 30.10.2020, Curtea de Conturi a României a efectuat o acţiune de audit la Colegiul Comercial Carol I. Astfel, acolo au fost descoperite nereguli precum înregistrarea eronată a unor venituri, nerespectarea cadrului legal privind exercitarea vizei de control financiar preventiv. De asemenea, contractele de achiziție bunuri și servicii, la încheiere, nu au fost avizate de către compartimentul financiar contabil. Nu au fost respectate prevederile legale privind actualizarea programului anual al achizițiilor publice după aprobarea bugetului propriu. În perioada în care au fost constatate neregulile, directorul instituţiei era profesorul Adriana Dima.

Nereguli, constatate la Colegiul Naţional de Arte

Nici Colegiul Naţional de Arte Regina Maria nu a scăpat de controlul Curţii de Conturi. Astfel, în perioada efectuării acțiunii de audit, adică 23.11.2020 – 11.12.2020, au fost constatate mai multe nereguli: sumele primite din sponsorizări în cursul anului nu au fost înregistrate direct pe venituri ci au fost virate în contul UATM Constanța, ulterior fiind restituite instituției de la bugetul local în vederea utilizării conform destinației. Operațiunea este una nejustificată economic și nefundamentată legal, afectând în mod artificial rulajul conturilor contabile utilizate. De asemenea, nu au fost respectate în totalitate prevederile legale privind modul de efectuare a inventarierii patrimoniului. În perioada în care au fost constatate neregulile, directorul instituţiei era profesorul Carmen Chilea.

Operaţiuni nejustificate la Colegiul Mircea cel Bătrân

Curtea de Conturi a descoperit, în perioada în care a efectuat acţiunea de audit, faptul că la Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân sumele primite din sponsorizări în cursul anului nu au fost înregistrate direct pe venituri ci au fost virate în contul UATM Constanța, ulterior fiind restituite instituției de la bugetul local în vederea utilizării conform destinației. Operațiunea este una nejustificată economic și nefundamentată legal, afectând în mod artificial rulajul conturilor contabile utilizate. În perioada în care au fost constatate neregulile, directorul instituţiei era profesorul Vasile Nicoară.

Audit şi la Liceul de Marină

Sinteza rezultatelor acțiunii de audit desfășurate la Liceul de Marină Constanţa, în perioada 16.11.2020 – 27.11.2020, a scos la iveală mai multe nereguli. Astfel, Curtea de Conturi a constatat că nu este organizată evidența analitică a creanțelor din activitatea cămin – cantine, de asemenea, s-a constatat că în luna decembrie 2019 proiectele de operațiuni nu au fost supuse vizei de control financiar preventiv propriu. În anul 2019 s-a efectuat inventarierea patrimoniului cu nerespectarea tuturor prevederilor legale: unele liste de inventariere nu au fost completate cu valorile faptice, mijloacele fixe nu au fost inventariate pe gestiuni, fondul de carte nu a fost inventariat. În perioada în care au fost constatate neregulile, directorul instituţiei era profesorul Negreţ Iuliana.

Abateri în bilanţul contabil

La Liceul Tehnologic Gheorghe Miron Costin, Curtea de Conturi a descoperit în urma auditului abateri cu privire la evidențierea unor active corporale în bilanțul contabil încheiat la 31.12.2019 precum amenajarea în valoare de 228.000 lei a terenului ce aparține UATM Constanța, înregistrată eronat în activele bilanțiere ale entității; instalație de iluminat din curtea liceului, în valoare de 84.451,68 lei, neevidențiată în afara bilanțului ca activ fix ce aparține domeniului public al UATM Constanța; sistemul de supraveghere video în valoare de 12.345 lei, neînregistrat ca activ fix în evidența unității de învățământ; lucrări de reabilitare a imobilului în care funcționează cantina liceului, în valoare de 181.567 lei, care nu au fost înregistrate extrabilanțier, în vederea reflectării valorii consolidate a imobilului clădire-cantină. Au fost constatate abateri cu privire la economicitatea și eficiența utilizării fondurilor publice pentru prestări servicii în domeniul sănătății și securității în muncă. În perioada în care au fost constatate neregulile, directorul instituţiei era profesorul Semra Curtomer.

La Liceul I. N. Roman nu au fost respectate toate prevederile legale

Curtea de Conturi a efectuat o acţiune de audit şi la Liceul Tehnologic Ioan N. Roman. Astfel, au fost constatate cheltuieli cu servicii de consultanță managerială privind activitățile specifice de mentenanță a sistemului de control intern managerial, în sumă de 4.090 lei, efectuate cu nerespectarea principiului economicității în utilizarea fondurilor publice. De asemenea, s-a constatat efectuarea inventarierii patrimoniului cu nerespectarea tuturor prevederilor legale. Pentru un spațiu închiriat, ce face parte din imobilul aparținând domeniului public al UATM Constanța în care entitatea își desfășoară activitatea, nu s-au calculat și încasat chirie, utilități și penalități.

Mijloace materiale și bănești, utilizate ineficient

La Liceul Teoretic Decebal, Curtea de Conturi a efectuat acţiunea de audit în perioada 23.11.2020 – 11.12.2020 şi a constatat nereguli precum nerespectarea prevederilor legale referitoare la verificarea și confirmarea creanțelor față de terți în cazul inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii pentru anul 2019, prin înregistrarea în contul „Clienți neîncasați cu termen de încasare sub 1 an”, a unor servicii în valoare de 51.797 lei, reprezentând în principal cursuri ECDL facturate dar neprestate de entitatea solicitanților. În urma acțiunii de control, auditorii publici externi au constatat faptul că modul de gestionare şi utilizare a mijloacelor materiale și bănești precum și asigurarea integrității patrimoniului public și privat al UAT, pentru anul 2019, nu sunt în concordanță cu scopul, obiectivele și atribuțiile prevăzute în actele normative prin care a fost înființată entitatea și nu se respectă principiile legalității, regularității, economicității, eficienței și eficacității. În perioada în care au fost constatate neregulile, directorul instituţiei era profesorul Svinarciuc Liliana.

Auditorii, rezervaţi cu privire la situaţia Liceului Teoretic George Călinescu

De auditul Curţii de Conturi nu a scăpat nici Liceul Teoretic George Călinescu. Aici, auditorii au constatat abateri cu privire la inventarierea patrimoniului şi reflectarea acestuia în situațiile financiare încheiate la 31.12.2019. Deși “Lista bunurilor aparținând domeniului public al UATM Constanța”, întocmită cu ocazia inventarierii la 31.12.2019, prezintă distinct componența situației terenurilor și clădirilor date în administrare unității de învățământ, în evidența contabilă extrabilanțieră, clădirile și terenurile administrate nu erau evidențiate pe analitice distincte; nu au fost întocmite toate documentele specifice inventarierii; procesul verbal întocmit cu ocazia inventarierii patrimoniului la finele anului 2019 nu cuprinde toate informațiile și explicațiile necesare. Concluzia generală formulată de auditorii publici externi cu privire la conformitatea cu prevederile legale în ceea ce privește obiectivul general al controlului este cu rezerve din cauza cazurilor de neconformitate (erorilor/abaterilor) așa cum au fost prezentate. În perioada în care au fost constatate neregulile, directorul instituţiei era profesorul Vasile Mihăilă.

Diana MAXIMIUC

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Sa va duceti la eminescu sa l luati pe marinescu ca am auzit ca este director spagagiu ala si pe ciurescu profa de romana alta spagagie
0
0
Sa se verifice vile-le fiecarui director de la aceste licee .
1
0
Face cursuri pe foaie, alfabetizare cu aia din HC pe foaie, after school pe foaie, dar banii ii incaseaza. Da gradatie de merot cui ii cotizeaza si ei. Are un spate atat de puternic, la cata spaga a dat la ISj si inghite de la profesoare, ca nici dracu nu o mai scoate din functie. Ati vazut ce viluta misto are, din salariul ei de bugetar?
3
0
Stiu pe unul se numeste Cojocaru Iulian lucreaza la curtea de conturi.Nevasta-sa mediteaza acasa ,este profesoara de engleza.Pe astia cine curtea curului il controleaza acasa? In spate la conducerea asociatiei de proprietari este tot el.Au trecut la sume de mii de lei sa acopere furtul administratorei de bloc care a fugit in America.El ca om al legii nu a facut nimic timp de 2 ani nu a sesizat niciun organ de control.Il consider vinovat de tainuire,mai ales ca lucreaza unde lucreaza si avea acces la informatii.Tot el cu administratora blocului au facut banii disparuti la gaze.Oamenii au platit
2
0
Svinarciuc face prostii de ani de zile cu cursurile ECDL si nimeni nu s-a sesizat pana acum!!
4
0
asta cu banii luati de la elevi e problema veche, si tot asa va fii, la noi e jaf pe fata in scoli
8
2
Sorinel si amanta lui sunt disoerati dupa spagi si cadouri. Fetele din isj se lupta pentru directorii de la care sug si ele ce pot.
9
4
Fura lumea , fura !!!!
11
1
... de un an si jumatate , in toate liceele au fost impusi directori si directoare USR-PNL , adica hoti mincinosi pusi pe capatuiala !
12
8

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108