Mama gemenilor care au căzut de la etajul 10, condamnată cu executare
Mama gemenilor care au căzut de la etajul 10, condamnată cu executare
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestFemeia ai cărei copii gemeni au murit, în august 2021, după ce, lăsaţi nesupravegheaţi, au căzut de la etajul 10, în timp ce mama lor transmitea live pe Facebook, a fost condamnată definitiv la trei ani de închisoare cu executare, fiind găsită vinovată pentru ucidere din culpă.
Iniţial, instanţa de fond a condamnat-o pe tânără şi a dispus suspendarea executării pedepsei, însă procurorii au atacat sentinţa cu apel, notează news.ro.
„Admite apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti, împotriva sentinţei penale nr. 1623 din data de 29 septembrie 2022 pronunţate de Judecătoria Ploieşti privind pe intimata-inculpată Vizu Andreea-Violeta, pe care o desfiinţează în parte, şi în rejudecare: Înlătură din sentinţă dispoziţiile privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi dispune executarea pedepsei de 3 ani închisoare în regim de detenţie”, este decizia pronunţată, joi, de Curtea de Apel Ploieşti.
Sentinţa este definitivă şi menţine dispoziţiile hotărârii date de instanţa de fond conform cărora femeii i se interzice exercitarea unor drepturi, inclusiv pe cel de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, părinteşti şi de a fi tutore sau curator, pe o perioadă de 5 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
Femeia mai este mamă a unui copil, care acum are şapte ani şi care a fost luat de lângă ea, fiind încredinţat familiei lărgite a tatălui.
În plus, magistraţii menţin măsura de siguranţă a obligării la tratament medical cu privire la femeie, până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol, citează stiripesurse.ro.
În august 2021, un băieţel şi o fetiţă de 2 ani şi 2 luni au murit după ce au căzut de la etajul 10 al unui bloc din Ploieşti. În momentul producerii incidentului, mama lor transmitea live pe Facebook în timp ce asculta manele şi fuma.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
3.4° Constanța 


.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)








