REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.1° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
18.1° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Managerii estimează o creştere a preţurilor în construcţii şi comerţul cu amănuntul

Managerii estimează o creştere a preţurilor în construcţii şi comerţul cu amănuntul

Andreea VLAICU 29 august 2024 | 00:00 222

Managerii români estimează, pentru perioada august - octombrie 2024, o creştere moderată a activităţii în construcţii, comerţul cu amănuntul şi servicii, precum şi o creştere a preţurilor în construcţii şi comerţul cu amănuntul, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Managerii estimeaza o crestere a preturilor in constructii si comertul cu amanuntul

În cadrul anchetei de conjunctură din luna august 2024, managerii din industria prelucrătoare previzionează pentru următoarele trei luni o relativă stabilitate a volumului producţiei (sold conjunctural +3%). Referitor la numărul de salariaţi, se estimează relativă stabilitate, soldul conjunctural fiind de -2%. Pentru preţurile produselor industriale se prognozează creştere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural +10%).

Potrivit estimărilor din luna august 2024, în activitatea de construcţii se va înregistra pentru următoarele trei luni o creştere moderată a volumului producţiei (sold conjunctural +8%) şi o relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural +5%). În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii, se preconizează creşterea acestora (sold conjunctural +21%).

În sectorul comerţ cu amănuntul, managerii au estimat pentru următoarele trei luni o tendinţă de creştere moderată a activităţii economice (sold conjunctural +13%). Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra o relativă stabilitate (sold conjunctural 0%). Angajatorii prognozează pentru următoarele trei luni creşterea moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural +6%). Managerii societăţilor comerciale estimează creştere a preţurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +28%).

Conform estimărilor din luna august 2024, cererea de servicii (cifra de afaceri) va înregistra creştere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural +7%). Managerii din sectorul servicii prevăd relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural +1%). De asemenea, potrivit opiniei managerilor, preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea o tendinţă de creştere moderată (sold conjunctural +11%).

Instituţia menţionează că soldul conjunctural indică percepţia managerilor întreprinderilor asupra dinamicii unui fenomen care nu trebuie confundată cu ritmul creşterii sau scăderii oricărui indicator statistic produs de INS. Soldul conjunctural procentual este obţinut ca diferenţă între procentajul managerilor care au ales varianta pozitivă a fenomenului şi procentajul celor care au indicat varianta negativă, relatează agerpres.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere