Managerul Spitalului Judeţean Constanţa, Cătălin Grasa, a fost SCHIMBAT din funcţie
Mandatul lui Cătălin Grasa, managerul SpitaluluI județean Constanța, a ajuns la final! Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Mihai Lupu, a declarat că mandatul acestuia se încheie pe 12 noiembrie, iar începând cu 13 noiembrie conducerea va fi preluată de medicul Ioan Tiberiu Tofolean.
"S-a terminat mandatul și l-am numit în funcție pe domnul doctor Tofolean. Acesta a prezentat un proiect managerial, l-am analizat și corespunde cerințelor. A condus secții în spital, a fost un precursor bun, a înființat sectia UPU, parcările, si cel mai important, l-a recomandat experiența managerială si faptul că are o relație foarte bună cu toți colegii dumnealui”, a declarat președintele CJ, Mihai Lupu.
Ioan Tofolean
De asemenea, și medicul Bogdan Obadă ar urma să fie schimbat din funcția de director medical, funcția urmând să fie preluată de Marius Prăzaru.
Ioan Tofolean a mai ocupat, în trecut, funcția de conducere
În anul 2005, la conducerea Spitalului Județean Constanța venea prof. univ. dr. Ioan Tiberiu Tofolean. Acesta a fost manager și medic-șef al Secției Clinice de Gastroenterologie, a spitalului în perioada 2007 – 2011. După 30 de ani experiență în sistemul medical, doctorul Ioan Tofolean se poate mândri cu câteva realizări majore pentru sănătatea constănțeană: înființarea secțiilor de Gastroenterologie (2007) și Chirurgie Cardiovasculară (2008) din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța. Acesta a manageriat spitalul până în anul 2009.
V.S., M.P.

La Mangalia nu e ce spune argentoianu .Eu ca pacient am vazut curatenie disciplina si competenta .Or mai fi si mici scapari dar cum perfgectiune nu exista sa spunem multumesc si sa ne rugam sa le dea Dumnezeu putere si sanatate cadrelor medicale .Am fost de multe ori in spitalul din Mangalia ca pacient si nu am ce reprosa . argentoianu invidios rebel De ce nu esti domnule A Directorul spitalului daca esti asa grozav ?
Jos cu Badescu! Scoateti javra de pe scaunu salvarii. A distrus o institutie! Jos cu schizofrenicul de Badescu cu nevasta care a umplut oamenii de covit si acum ne taie din salariu ca sa plateasca amenda la dsp. Jos cu clica de nemernici si jigodii! Jos pisica, jos Iacob, jos Dorcea, jos Radu, jos Ruse, jos Calaresiu, jos Modjes, jos javrelor. Noroc ca albu sa dus dracu ca faceati hora rotunda cu suzetista si vindeati echipament de protectie din sponsorizari. Nu va mai rabda pamantul de cretini si nemernici.
Sunt curios daca la Urgenta va ramane aceeasi atitudine mizerabila. In special maimutoii de rezidenti. Ca salarii au acum mult peste caracterul lor. De pricepere se pune problema mai rar la rezidenti.
Mare deranj printre PSD-isti din sanatate, nu s-au saturat de jaful pe care l-au facut pana acum. VEDEM cum se jelesc acum prin comentarii. Cu cat urlati mai tare, cu atat convingeti constantenii ca voi PSD-isti sunteti hlapareti rau de tot.
Grasa si a luat un sut in cur,pe bune!Pe cind PS D ISTELE SEFE care au transformat SCJU C ta in propria feuda?Sefa la Neonatologie si fonctia fonctie la spital si la Saguna!Asta se intimpla coane FANICA in era psd ista ptr ca ei CAPATINA SI GRASAputeau1 puteau!
Cand naiba o vor schimba si pe tuta aia de la Municipalul din Mangalia? E valea plangerii acolo. Se lucreaza cu echipamente proaste,multe defecte,in regim de razboi real,parca am fi sub ocupatie. Personalul este umilit,efectiv silit sa munceasca in conditii inumane,fara apa,mancare,in pericol de infectare,fara testari periodice. Oamenii sunt tratati cu dispret si aroganta. Mangaliotii nu vor uita astea,ticalosiile,barbariile astea. Rusine! Si lasitatea celor ce lucreaza acolo e reala,insa e de inteles cumva,caci nimeni nu face decat sa ia la misto realitatea oribila,nu exista nimeni uman .
Lupu paznic la oi.
Mihaita Lupulica, om valabil. Sa traiasca Bogdan, asteptam directorul de banca, sef la SPIT....
Muie pnl muie lupule. Ai facut o treaba de 2 bani. Va mai faceti putin de cap pana pe 6 dec, de mos pnl isi primeste muia suprema.
Muuie ba sarantocilor. PNL conduce orasul. Este makidoni la putere. Muie PSD.
Daca aceasta este rezerva de cadre a PNL suntem in deriva. Cred ca era necesar un om care stie cu ce se papa sanatatea si este ancorat in realitatea mioritica
Sugereaza si primarului Chitac sa procedeze la fel. Sa schimbe toti directorii, directorii adjuncti sefii de servicii si sefii de birouri, atat in primaria Constanta cat si in regiile subordonate.
Pe betivii de la aeroport cand ii schimbiati??
Opriti spaga din spitaleeeee.bai lupule
Ce trist, sa revii la plicul din buzunarul halatului dupa ce te-ai invatat cu procente din toate contractele spitalului, asta da regres. Acum, ca nu mai faci parte din categoria rechini, care nu sunt deranjati de nimeni, nici chiar de DNA, ar fi mai bine sa-ti cosi buzunarele, sta Andrei Bodean cu filajul pe ele, iar el doar la plevusca se pricepe.
Pacat! Domnul Grasa era un domn cumsecade si profesionist. Sper sa isi continue activitatea in Spitalul Judetean
Conflictul de interese cum l-ati rezolvat?
Schimbati firma de paza, care te jumoale de bani,,
Bai baieti, eu sunt multumit ca l-a numit pe asta. Cu ce s-a remarcat ? A rezolvat problema parcarilor, asa spune seful suprem. Prin urmare, dricurile se vor alinia frumos, fara coada, stau la rand in parcare, poate au si numere de ordine, mai sti ? Cataline, bucura-te ca ai scapat, cu astia trebuia sa te invelesti in rahat... PSD-ul e minciuna..
Vedeti papagalilor cum procedeaza PNL Constanta ? V-au futut din prima ! Va dau jos toti oamenii din prima luna dupa alegeri ! Asa se face nu ca voi papagalilor ce sunteti ! Sa nu luati niciun loc in Parlament, futuva-n gura de muisti ce sunteti !
In plina pandemie sa faci astfel de schimbari? Cam riscant domnule Lupu. Iti asumi o mare responsabilitate pentru care sigur ai sa platesti.
un imbecil sinistru care-si abuzeaza nevasta si fiica.
asistentele sefe sunt pe viata?
Dr catalin grasa sa revina in spital, e un doctor bun.
Un doctor tanar competent nu gasiti? Gasiti doar mumii????
sistemului medical cauza dezastrului din sanatate.Competenta e ultima care conteaza.
De ras daca nu de plans.alt personaj competent nu ati gasit?unul care sa stie despre ce este vorba cu sistemul asta de sanatate?
va fi......
Tofolean, un rahat infumurat, si el si nevasta-sa!
Legea offshore a fost adoptată miercuri, 18 mai a.c., în Parlament, textul documentului fiind modificat astfel încât...1330
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină miercuri, 18 mai a.c., la sensul giratoriu din...3501
Într-o perioadă în care toată lumea aleargă după putere și funcții, Tit Liviu Brăiloiu, fost senator PSD de...2505
Deficitul balanţei comerciale a căpătat nişte dimensiuni cosmice, iar această cifră de 94,8 miliarde de euro pe...1071


ConstanțaUmiditate: 67%
Vânt: 7.74 m/s
Presiune: 1025 milibari

Jucătoarea cehă de tenis Karolina Pliskova (8 WTA, principala favorită) s-a calificat luni în turul al doilea al...203
Pugilista română Lăcrămioara Perijoc, învingătoare luni cu 4-1 contra dominicanei Estefani Almanazar de Leon, s-a...210
"Fotbalul ştie să fie crud", a comentat luni selecţionerul naţionalei Italiei, Roberto Mancini, ratarea calificării...211
Jucătorii români de tenis Filip Cristian Jianu şi Nicholas David Ionel s-au calificat, luni, în optimile de finală...215


Oamenii legii, în timp ce efectuau acțiuni de patrulare pe străzile din Palazu Mare, au dat peste un șofer care rula...1849
În urma cercetărilor într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, polițiști...1144
Consiliul Județean Constanța organizează marți, 17 mai, o conferință de presă organizată cu ocazia lansării...449
Primăria municipiului Medgidia organizează în perioada 20 - 22 mai 2022, pe Stadionul Municipal „Iftimie Ilisei”,...375
Japonia oferă un sprijin esenţial pentru persoanele strămutate din cauza invaziei din Ucraina, asigurând transportul...263
Ministerul Justiţiei (MJ) a demarat un proiect finanţat din fonduri norvegiene, prin intermediul căruia vor fi...223
Sorin Oprescu, fostul primar general al Bucureștiului, a fost de negăsit, imediat după condamnarea definitivă la 10...2328
Procesul de redeschidere a minelor de magneziu şi grafit ar putea începe în 2023, cu anumite condiţionări privind...541
Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, s-a aflat în studioul Replica de Constanța, unde a vorbit...3483
Centrele pentru adulți din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța sunt...2336
Disconfort, haos, nervi în trafic, șantiere peste șantiere… sunt aspecte cunoscute de către administrația locală...11411
Gheorghe Haleț este unul dintre cei mai apreciați oameni de televiziune și cultură din Constanța. A cochetat și cu...5062
Divele s-au întrecut în ţinute care mai de care mai decoltate şi mai sexy pentru a cuceri atenţia fotografilor...498
Machine Gun Kelly (MGK) a fost prezent pe scena de la Billboard Music Awards, unde a făcut o afirmație care i-a luat...276
Jerry Bruckheimer, producătorul seriei de filme "Pirates of the Caribbean", a confirmat că Johnny Depp nu va reveni...248
Actriţa americană Amber Heard, cunoscută din filmul ''Aquaman'', a declarat luni în faţa juraţilor că Johnny Depp...283
Minele antipersonal reprezintă principala ameninţare la adresa locuitorilor din teritoriile ucrainene eliberate de sub...193
COVID-19 se poate răspândi rapid în Coreea de Nord, unde programele de vaccinare nu au început încă, a avertizat...222
Franţa "va fi alături de Finlanda şi Suedia" în caz de agresiune, a declarat luni seară Palatul Elysée, după ce...205
Cel puţin zece persoane au fost ucise în bombardamente ruse asupra oraşului Severodoneţk, în estul Ucrainei,...179
Multă lume suferă de balonare astfel că aflăm de la ce apare această senzaţie de disconfort. Expertul în boli...276
Probabil că ai auzit de multe ori, cel puțin în copilărie: ”Nu mânca pepenele cu sâmburi! Nu îți face...373
Ministerul Sănătății a transmis, luni, că secretarul de stat Tiberiu Brădățan, care a spus că pastilele de iod...240
În ultimele 24 de ore nu a fost raportat niciun deces la pacienţi cu COVID-19, a informat, luni, Ministerul...190
Poate da bunul Dumnezeu si isi aduce aminte PNL ca are la Spitalul din Mangalia un medic si un manager de exceptie Medicul Ionut Niculecu Este medicul care a recladit la propriu spitalul Mangalia Este medicul care numit apoi manager al Spitalului judetean Constanta dupa numai un an de zile si a dat demisia neacceptand sa faca vreun compromis cu conducerea PSD a conisiliului judetean