REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.5° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
14.5° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Manchester City, victorie categorică în Cupa Angliei

Manchester City, victorie categorică în Cupa Angliei

Replica API 7 ianuarie 2019 | 00:00 468

Manchester City, victorie categorică în Cupa Angliei

Manchester City, campioana en titre din Premier League, a învins cu scorul de 7-0, formaţia de ligă secundă Rotherham United, într-o partidă din turul al treilea al Cupei Angliei la fotbal, disputată duminică.

Echipa pregătită de Pep Guardiola s-a impus prin golurile lui Raheem Sterling (12), Phil Foden (43), Semi Ajayi (45 - autogol), Gabriel Jesus (52), Riyad Mahrez (73), Nicolas Otamendi (78) şi Leroy Sane (85).

Ziua nu a fost însă la fel de bună pentru Fulham, echipă revenită în acest sezon în elita fotbalului englez, care a fost eliminată din Cupa Angliei de formaţia de divizia a patra Oldham Athletic, în faţa căreia s-a înclinat la limită pe teren propriu (scor 1-2).

Au marcat Sam Surridge (76 - penalty) şi Callum Lang (88) pentru învingători, respectiv Denis Odoi (52).

Liderul ligii secunde engleze, Leeds United, a părăsit la rândul său competiţia, după ce a pierdut la limită partida disputată la Londra cu Queens Park Rangers (1-2).

sursa: agerpres.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere