Mangalia: mașină aruncată pe contrasens după un impact pe mijlocul drumului!
Mangalia: mașină aruncată pe contrasens după un impact pe mijlocul drumului!
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestA oprit pe banda a doua pentru a vira peste marcajul dublu continuu și a făcut prăpăd. Alte două autoturisme au fost implicate în coliziune, două persoane ajungând la spital. Polițiștii rutieri au declanșat cercetările!
Potrivit oamenilor legii, la data de 30 mai a.c., în jurul orei 07.23, o femeie, de 38 de ani, a condus un autoturism pe DN 39, direcția Mangalia - 2 Mai unde, în dreptul drumului de acces în șantierul naval DMHI, ar fi oprit pe banda a doua pentru a vira la stânga, peste marcajul dublu continuu, moment în care a fost surprinsă și lovită de un autoturism care venea din spate. În urma impactului, al doilea autoturism a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un alt autovehicul condus regulamentar din sens opus de o femeie, în vârstă de 31 ani. În urma accidentului rutier, a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorului și a pasagerei din ultima mașină, fiind vorba de un traumatism la coloană și altul la nivelul membrului superior. Oamenii legii au declanșat cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a petrecut nefericitul eveniment.
C.C. L.C.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
1.4° Constanța 




.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)









