Mangalia se constituie parte civilă în dosarul DNA în care Radu are sechestru pe avere!
Mangalia se constituie parte civilă în dosarul DNA în care Radu are sechestru pe avere!
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestReplica anunța, la începutul anului, că DNA i-a pus sechestru pe avere primarului din Mangalia, Cristian Radu, într-un dosar ce vizează contracte încheiate de primărie cu o firmă de avocatură din București, în dauna municipalității. Este o speță mai veche aflată în atenția procurorilor însă, abia la finele anului trecut aceștia au luat măsura sechestrului pe bunuri. Sunt și alți suspecți în dosar care s-au ales cu averea blocată. Unul dintre aceștia este fostul șofer al lui Radu, pe când era șef la Garda Financiară, dar și șefa banilor din primărie este în aceeași situație. Ei bine, DNA a cerut Consiliului Local Mangalia să specifice dacă se constituie, sau nu, parte civilă în dosarul deschis anul trecut de DNA. Aleșii PNL au inițiat, pe 9 iunie, un proiect de hotărâre privind constituirea UAT Mangalia ca parte civilă în dosarul nr. 140/P/2022, aflat pe rolul DNA Constanța. Ședința extraordinară va fi în data de 13 iunie a.c.
Nouă consilieri PNL din Mangalia au convocat o ședință extraordinară în data de 13 iunie, ora 15.00, cu mai multe subiecte pe ordinea de zi.
La punctul 3 de pe ordinea de zi se cere Consiliului Local să se constituie parte civilă păgubită într-un dosar de cercetare penală. Culmea, proiectul este inițiat de viceprimarul Dragoș Angelescu. Dosarul vizează achiziția unor contracte de servicii juridice, încheiate cu Casa de Avocatură “Grimberg şi Asociaţii”, dosar în care Radu are sechestru pe avere. Se spune că afacerea este lovitura în plin dată Mangaliei, având la bază contractele de asistenţă juridică, exorbitante, plătite din bani publici de către Radu Casei de Avocatură “Grimberg şi Asociaţii”.
proiectul de hotărâre, inițiat de consilieri PNL
Rămâne de văzut dacă aleșii locali vor aproba sau nu constituirea UAT Mangalia ca parte civilă în dosarul deschis de DNA! Aflăm marți, 13 iunie!
Radu și ...ai lui, cu sechestru pe avere!
Reamintim că DNA i-a pus sechestru pe avere primarului din Mangalia, până la concurența sumei de 13.675.922,43 lei, într-un dosar în care e cercetat de abuz în serviciu, și care vizează achiziția unor contracte de servicii juridice, încheiate cu Casa de Avocatură “Grimberg şi Asociaţii”. În dosar suspecți mai sunt secretarul Municipiului Mangalia, Petrina Boiță, Dumitrana Romulus, dar și avocatul care a beneficiat de banii puși la dispoziție de Radu.
facsimil - luarea măsuri asiguratorii a sechestrului asupra bunurilor lui Radu și alții implicați n dosar
Suspectă în dosar este și Diana Ionela Fotin, care este omul cu banii din Primăria Mangalia. Fotin este șefa Direcției Economice, care câștigă, anual, de la UAT Mangalia în jur de 90.000 de lei. Are sechestru pe avere până la concurența sumei de 965.354,28 lei.Un alt suspect este Daniel Vlăescu, fost secretar de municipiu. A mai intrat în atenția opiniei publice în 2010, când a fost sancționat de Prefectură pentru efectuarea necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu.În prezent, nu mai lucrează în primărie. Procurorii i-au pus sechestru pe avere până la concurența sumei de 12.614.713,15 lei.
Călin Didi George are și el calitatea de suspect. Acesta este director executiv la Primăria Municipiului Mangalia, mai exact Șef la Achiziții și mâna dreaptă a lui Radu. A fost consilier la Garda Financiară, când Radu era șef, dar o mai făcea și pe șoferul pentru Radu, atunci când era nevoie. Soția lui Didi George lucrează, și ea, în Primăria Mangalia. Are sechestru pe avere până la concurența sumei de 12.703.233,15 lei. O altă persoană suspectă este Maria Negru, consilier în primăria Mangalia, care are sechestru pe avere până la concurența sumei de 965.354,28 lei.
Ce avere are Radu!
Averea edilului din Mangalia, Cristian Radu, a constituit un bogat subiect în presă, încă din 2012, atunci când a câștigat, pentru prima oară, scaunul de primar. De la an la an, averea ajungea în atenția opiniei publice, pe măsură ce aceasta creștea. Surprinzător este faptul că edilul din Mangalia, Cristian Radu, deși este catalogat drept cel mai bogat baron din Constanța, în realitate, și dacă ar fi să ne luăm după declarațiile de avere, este poate cel mai sărac. Pentru că, în acte soția sa, Bianca, apare singurul proprietar al terenurilor și clădirilor.
La palmaresul de proprietăți, Cristian Radu a mai adăugat o casă de vacanță chiar în Mangalia, cumpărată în 2021 și are o suprafață de peste 400 mp. Și-a cumpărat și un teren intravilan, tot în Mangalia.Din cele 11 de terenuri pe care familia Radu le deține în Mangalia, Mamaia, 23 August, Albești, Tuzla și Constanța, Cristian Radu apare co-proprietar doar la un singur teren, de peste 10.000 mp, din Tuzla. Ultimele achiziții imobiliar ale lui Radu sunt o casă de vacanță chiar în Mangalia, cumpărată în 2020 și un teren intravilan, tot în Mangalia, achiziționat în anul 2021.
Una dintre proprietățile lui Radu este situată pe malul lacului Siutghiol, zona Ceronav. Vorbim despre o vilă imensă, împrejmuită cu un gard viu de trei metri, construită cu sudoarea feței… soacrei Gloria Babușcă... o minunată de soacră!
Acestea fiind spuse, Cristian Radu se înscrie, fără doar și poate, pe lista celor mai bogați bugetari din România. Cum a reușit performanța, rămâne de văzut și de aflat!
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
15.4° Constanța 











.jpeg_t.jpeg)





