Mangalia tremură de frig, dar nu se predă: are doi primari!
Mangalia tremură de frig, dar nu se predă: are doi primari!
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin Pinterest;background-size:cover)
Mangalia e zgribulită de frig, dar nu duce lipsă de evenimente fierbinţi. Ieri, Claudiu Tusac s-a chinuit să strângă 300 de oameni, pe care să-i trimită la un protest în faţa Prefecturii Constanţa, conform surselor noastre. Operaţiunea de strângere a pensionarilor a eşuat aşa încât, spun aceleaşi surse, Claudiu Tusac i-a reproşat eşecul lui Bogdan Maganu. Întrebat dacă are la cunoştinţă intenţia lui Tusac, prefectul Claudiu Palaz, care a semnat ordinul de eliberare din funcţie a edilului de la Mangalia, a spus că: "Îi aştept pe protestatari. Am să le pregătesc şi câte un ceai cald dacă vin, că ştiu că Tusac nu le dă căldură la Mangalia". Ziua nu s-a încheiat însă fără alte veşti din sudul litoralului: dacă n-a fost să fie protest, măcar a fost întocmit convocatorul pentru o şedinţă ce va avea loc în data de 22 noiembrie, pe ordinea de zi figurând şi constatarea încetării unui mandat de consilier - cel al pedelistului Paul Foleanu. Amuzant este faptul că, deşi este eliberat din funcţie, cel care face convocarea consilierilor este "primarul municipiului Mangalia, Claudiu Tusac", iar în final semnează "primar Flimon Constantin" (n.r.-viceprimarul care a preluat atribuţiile de primar).
Alexandra ANTON
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
0.7° Constanța 



.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)









