REPLICA ONLINE CONSTANTA

9° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
9° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Manifestație de proporții la Londra. Zeci de mii de oameni au participat la un marș împotriva extremei drepte

Manifestație de proporții la Londra. Zeci de mii de oameni au participat la un marș împotriva extremei drepte

Lorena CRISTEA 30 martie 2026 | 00:00 773

Zeci de mii de persoane au ieşit sâmbătă pe străzile din centrul Londrei pentru un „Marş pentru a stopa extrema dreaptă”, numeroşi demonstranţi denunţându-l pe liderul Partidul Reformei Regatului Unit (Reform UK), Nigel Farage, care conduce în sondajele de opinie şi a fost unul dintre principalii susţinători ai Brexitului, transmit Reuters, AFP şi DPA, citate de Agerpres.

Manifestatie de proportii la Londra. Zeci de mii de oameni au participat la un mars impotriva extremei drepte

Susţinută de sindicate şi de societatea civilă, demonstraţia organizată de Alianţa Împreună, din care fac parte printre altele organizaţia Amnesty International, sindicatul Unite şi asociaţia Stand Up to Racism, reunise până la ora locală 16:00 aproximativ 50.000 de participanţi, potrivit poliţiei.

Acest marş intervine la aproape şase luni după cel organizat de agitatorul de extremă dreapta Tommy Robinson, la care au luat parte peste 150.000 de oameni.

Manifestanţii s-au strâns către prânz nu departe de Hyde Park, punctul terminus urmând a fi zona Whitehall, unde se află principalele birouri ale guvernului britanic.

Pe unele dintre numeroasele pancarte purtate de protestatari puteau fi citite mesajele „Nu rasismului!” şi „Nu ne puteţi diviza”.

Personalităţi politice au fost de asemenea prezente, printre care liderul Partidului Verde britanic, Zack Polanski, şi fostul lider laburist Jeremy Corbyn.

„Planul nostru este simplu: niciodată nu vom ceda în faţa urii – atunci când sunt atacaţi migranţi, când ura se revarsă asupra asupra fraţilor noştri trans, atunci când se dă vina pe musulmani pentru bolile ţării noastre”, a spus Polanski înaintea marşului de sâmbătă.

Tot sâmbătă s-a desfăşurat la Londra un marş separat, organizat de Coaliţia pentru Palestina (Palestine Coalition).

Participanţii la cele două marşuri urmau să se alăture, dar acest lucru va fi permis numai până la ora locală 17:00, după cum a precizat poliţia londoneză.

În sondajele de opinie recente, Reform UK depăşeşte Partidul Laburist, al premierului Starmer, precum şi pe alte formaţiuni tradiţionale britanice, potrivit hotnews.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
nasol! marea britanie e plin de emigranti.
3
2
Au iesit imigrantii si corvele lor la proteste, mars in plm inapoi in africa si orientul mijlociu cacatzilor
7
1
Extra va ginal. Ce sa ti povestesc. Astia sunt manipulati
3
3
Ca și cum ar protesta microbii ca să nu iei antibiotice.
7
3
Marșul migranților ilegali.
7
3