REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
9.4° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Mare Nostrum: Numărul delfinilor eşuaţi este în scădere

Mare Nostrum: Numărul delfinilor eşuaţi este în scădere

Replica API 30 noiembrie 2015 | 01:16 143

68 de cetacee găsite de-a lungul litoralului românesc

68 de cetacee găsite de-a lungul litoralului românesc

Numărul delfinilor găsiți eșuați este în scădere, potrivit organizaţiei Mare Nostrum. Anul acesta, Mare Nostrum a identificat 68 de cetacee eșuate de-a lungul litoralului românesc, în procente, aceasta înseamnă o scădere a numărului de eșuări cu 10% față de anul trecut. “Credem cu tărie că acest lucru se datorează, în principal, eforturilor noastre susținute și neîntrerupte. Dar, toate acestea nu ar fi fost posibile fără ajutorul partenerilor și, mai ales, voluntarilor Mare Nostrum, cărora dorim să le mulțumim pe aceasta cale”, a declarat Marian Paiu, coordonatorul de proiect. Rezultatele înregistrate până acum ne motivează să continuăm proiectele dedicate delfinilor și să ne dorim să facem mai mult pentru conservarea ecosistemului Mării Neagre. Cea mai recentă intervenţie a avut loc joi, 26 noiembrie a.c. Echipa Mare Nostrum a identificat pe plaja din dreptul Hotelului Rex din Mamaia un exemplar de Marsuin (Phocoena phocoena relicta), un mascul, mort de aproximativ 48-72 de ore. “Având în vedere semnele de pe corp, moartea acestuia a survenit, se pare, în urma coliziunii cu pala unei elice de ambarcațiune. Loviturile puternice de stabilopozi și de pietrele întâlnite până la mal au lăsat urme vizibile pe corpul neînsuflețit al delfinului. După analizarea și colectarea probelor, cadavrul a fost transferat spre incinerare. Această eșuare vine după o perioadă de mai bine de o lună de liniște. Dacă osbervați un delfin eșuat, contactați-ne la numerele de telefon 0241 612 422 sau 0763255731, iar pe site-ul www.delfini.ro găsiți formularul online prin intermediul căruia ne puteți trimite informații cu privire la delfini”, au declarat reprezentanţii Mare Nostrum. Această activitate face parte din programul intitulat “Monitorizarea delfinilor din Marea Neagră”, susţinut financiar de către OMV Petrom și de Campania „Adoptă un delfin”, care va continua la Mare Nostrum și anul următor.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212