REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.5° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.5° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Marea Britanie: Partidul Brexit nu reuşeşte să-şi facă intrarea în parlament, după un scrutin parţial

Marea Britanie: Partidul Brexit nu reuşeşte să-şi facă intrarea în parlament, după un scrutin parţial

Replica API 8 iunie 2019 | 00:00 508

Marea Britanie: Partidul Brexit nu reuşeşte să-şi facă intrarea în parlament, după un scrutin parţial

Partidul Brexit, învingător clar în scrutinul pentru Parlamentul European din luna mai, a pierdut joi, la mică diferenţă de voturi, alegerile legislative parţiale desfăşurate în oraşul Peterborough, din estul Angliei, eşuând astfel să-şi facă intrarea în parlamentul de la Londra, transmit dpa şi AFP.

Conform rezultatelor anunţat vineri dimineaţă, candidatul Partidului Brexit, Mike Greene, un antreprenor local, s-a plasat pe locul al doilea, cu aproape 29% din voturi, în urma reprezentantei laburiştilor, Lisa Forbes, care a întrunit circa 31% din sufragii, cu doar 683 mai multe decât principalul contracandidat.

Partidul Laburist, aflat totuşi în declin Peterborough, reuşeşte astfel să păstreze mandatul deputatei sale Lisa Forbes în parlamentul de la Westminster, unde este principala forţă de opoziţie.

Partidul Conservator, aflat la guvernare, a obţinut locul al treilea, cu 21% din voturi, în faţa Partidului Liberal-Democrat (12%).

Rezultatul scrutinului de la Peterborough a fost anunţat cu doar câteva ore înainte ca prim-ministrul britanic Theresa May să demisioneze oficial din funcţia de lider al Partidului Conservator din cauza eşecului legat de Brexit.

Partidul Brexit, fondat în aprilie de controversatul fost lider al UKIP (Partidul pentru Independenţa Regatului Unit), Nigel Farage, a obţinut o victorie zdrobitoare în alegerile pentru Parlamentul European, câştigând 29 de mandate. Conservatorii au fost doar pe locul al cincilea, cu patru mandate, iar laburiştii s-au plasat pe locul al treilea, cu 10 mandate.

La scrutinul europarlamentar, Partidul Brexit obţinuse un scor de 31,6% la Peterborough.

Lisa Forbes, candidata laburistă învingătoare în alegerile parţiale de joi, a declarat că rezultatul de la Peterborough constituie o înfrângere pentru 'politica de divizare' practicată de Partidul Brexit, în timp ce liderul laburist Jeremy Corbyn a vorbit despre o respingere a modului 'dezastruos' în care conservatorii au gestionat Brexit-ul.

AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere