Mărfuri contrafăcute, de peste 300.000 de lei, confiscate în Port
Mărfuri contrafăcute, de peste 300.000 de lei, confiscate în Port
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPoliţiştii şi vameşii din Portul Constanţa Sud-Agigea au descoperit, luni, 22 octombrie a.c., într-un container ce avea ca destinaţie o firmă din judeţul Ilfov, sute de mii de produse nedeclarate şi contrafăcute, cu o valoare de piaţă de peste 300.000 de lei. În urma controlului au fost descoperite 72.000 de bucăţi adeziv, bunuri susceptibile de a aduce atingere unor drepturi de proprietate intelectuală. Poliţiştii de frontieră i-au întocmit administratorului societăţii comerciale în cauză, un cetăţean român în vârstă de 54 ani domiciliat în Bucureşti, actele premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de "punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate", faptă prevăzută şi sancţionată de art. 90, alin. 1, lit. b din Legea 84/1998 republicată. În alte containere, oamenii legii au descoperit seturi bentiţe, ceasuri de mână şi abţibilduri Disney, precum şi articole de papetărie, destinate altor patru societăţi. Bunurile au fost ridicate în vederea confiscării.
L.C.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News