REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.6° Constanța Mie., 8 Mai 2024
Anul XX Nr. 6723
14.6° Constanța Miercuri, 8 Mai 2024 Anul XX Nr. 6723
 

Mariah Carey, videoclip nou la piesa “All I Want for Christmas Is You”

Mariah Carey, videoclip nou la piesa “All I Want for Christmas Is You”

Replica API 23 decembrie 2019 | 00:00 445

Mariah Carey

Foto: arhivă personală

La 25 de ani de la lansarea oficială, celebra piesă de Sărbători “All I Want for Christmas Is You”, cântată de Mariah Carey, are un videoclip nou. Artista a relansat melodia, clipul fiind disponibil de vineri, pe YouTube, unde a strâns deja 4 milioane de vizualizări. De altfel, “All I Want for Chrismas Is You” se află acum pentru prima dată pe prima poziţie în clasamentul vânzărilor de single-uri din Statele Unite.

Piesa “All I Want for Chrismas Is You”, veche de 25 de ani, ajunge în fiecare lună de decembrie în topul melodiilor din SUA și nu numai. Melodia artistei a fost lansat iniţial pe 1 noiembrie 1994 odată cu albumul “Christmas”, dar nu a făcut obiectul unei lansări separate pe single şi nu putea din acest motiv să intre, în epocă, în acest clasament.

Deja popular în anii 1990 şi 2000, titlul a beneficiat de un nou avânt odată cu includerea sa pe coloana oficială a filmului “Love Actually” (2003), dar, mai ales, odată cu apariţia platformelor de streaming. Luni, piesa se afla pe poziţia a treia în clasamentul mondial stabilit de platforma Spotify şi pe prima poziţie în Marea Britanie.

“All I Want for Christmas Is You” a beneficiat în acest an de o nouă campanie de promovare, odată cu relansarea albumului “Christmas”. În noul clip a folosit secvenţe înregistrate în timpul filmărilor de la videoclipul original, darcare nu au fost vizionate niciodată de publicul larg.

Apropierea Crăciunului, un turneu susţinut de Mariah Carey în Statele Unite şi utilizarea inteligentă de către artista americană a reţelelor de socializare au contribuit la această performanţă, propulsând acest cântec pe primul loc în topul Billboard şi devenit primul No. 1 al vedetei pop după o pauză de peste 11 ani.

“Am reuşit!”, a scris pe Twitter artista americană, care a refuzat întotdeauna să dezvăluie anul naşterii sale (are 49 de ani sau 50 de ani), la aproape trei decenii după primul său No.1, single-ul “Vision of Love” (pe 4 august 1990).

Cu 19 titluri ajunse pe primul loc în clasamentul vânzărilor de single-uri din Statele Unite în întreaga sa carieră, Mariah Carey se află acum la doar o lungime distanţă de recordul absolut în domeniu, care aparţine trupei The Beatles, cu 20 de cântece pe primul loc în topul Billboard.

click.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212