Mariana Soceanu, urmărită de „fantoma“ CT BUS, deși a demisionat de doi ani!
Mariana Soceanu, urmărită de „fantoma“ CT BUS, deși a demisionat de doi ani!
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestMariana Soceanu, fosta șefă a banilor CT BUS, nu mai are nevoie de nicio prezentare! A ieșit în evidență, prima dată, în urmă cu mai mulți ani, când a fost acuzată că a băgat mâna în visteria societății, de unde a sustras o sumă consistentă de bani. Ulterior, s-a făcut remarcată pentru valențele sale liberale, deși a fost simpatizanta fostului primar Decebal Făgădău, pe vremea când acesta conducea municipiul. După ce au ajuns la conducerea urbei, a fost schimbată și conducerea de la CT BUS, iar Mariana Soceanu și-a pierdut statutul cu care era obișnuită, dar și privilegiile de care se bucura prin prisma poziției, ajungând o simplă contabilă. Poziție care nu i-a surâs Măriei Sale, așa că, în final, și-a dat demisia. La mai bine de doi ani de când a părăsit societatea, Soceanu nu a scăpat de „blestemul“ CT BUS.
Mariana Soceanu a plecat din CT Bus prin martie 2023, dar nu pe ușa din față, așa cum îi șade bine unei doamne de talia lui Soceanu, ci pe cea din dos, din pricina conflictelor de muncă în care a fost implicată, conflicte despre care Replica a relatat de-a lungul domniei sale la CT Bus. Chiar dacă au trecut doi ani de la despărțire, Soceanu nu scapă de fantoma CT BUS.
Din 2023, societatea să chinuie să scoată vreo 1.000 de lei de la Soceanu, după ce s-a constatat, în urma unor controale în actele societății, că a cauzat un prejudiciu ca urmare a gestionării necorespunzătoare a bunurilor societăţii, după ce a permis, pentru sine sau pentru alți salariați… rămași neidentificați, alimentarea cu combustibil a unor autovehicule în mod nejustificat, cauzând un prejudiciu de 1.235,43 lei.
Așa se face că societatea CT BUS a deschis acțiune în instanță în vederea răspunderii patrimoniale, dosarul aflându-se, încă pe rol, din 2023, și nici măcar nu s-a judecat un prim termen de judecată, plimbându-se de la o secție la alta. În noiembrie 2023, Judecătoria Constanța a decis declinarea cauzei către Tribunal... deși dosarul a plecat, inițial, tot de la Tribunal la Judecătorie. Din noiembrie 2023, abia marți, 28 ianuarie a.c., a fost înregistrată cauza pe rolul instanței, urmând să i se atribuie un prim termen de judecată. N-ar fi exclus ca speța să se tranșeze rapid, ca urmare a prescrierii faptei.
Reamintim că Soceanu și-a găsit, rapid de muncă, rămasă șomeră după demisia de la CT Bus. A ajuns la Agenția Națională pentru Sport, pe funcția de consilier, de unde încasează o căruță de bani. Peste 9.000 de lei este salariul de bază lunar...
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
10.4° Constanța 















