REPLICA ONLINE CONSTANTA

19° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
19° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Marinari arabi prinși în timp ce făceau contrabandă cu țigări în Portul Constanța Sud-Agigea

Marinari arabi prinși în timp ce făceau contrabandă cu țigări în Portul Constanța Sud-Agigea

Victor ROTARU 26 martie 2023 | 00:00 4035

Ahmad Ismail, motorist, și Abdulkarim Hakkouz, șef de echipaj, au fost filați de către Poliția de Frontieră, fiind prinși comercializând pe teritoriul României o cantitate de 690 de pachete de țigări, cauzând astfel un prejudiciu bugetului de stat de aproape 10 mii de lei.

Marinari arabi prinsi in timp ce faceau contrabanda cu tigari in Portul Constanta Sud-AgigeaFoto cu rol ilustrativ

Totul a început atunci când un coleg de-al celor doi arabi a formulat un denunț prin care a menționat organelor de poliție judiciară, din cadrul Gărzii de Coastă, faptul că a fost sunat de un marinar de nava, din portul Constanța Sud Agigea, la dana portuară 129, care i-a spus că are țigări de contrabandă de vânzare, și pe care le poate achiziționa pentru suma de 1.500 dolari pentru două baxuri. Astfel, polițiștii de frontieră s-au deplasat la dana portuară 129, unde se află acostată nava. Având în vedere faptul că zona este izolată, polițiștii de frontieră s-au amplasat în apropierea parcării din fața și respectiv lateralul navei, pentru a observa în mod direct persoanele care coboară pe scara navei, pentru a proceda la identificarea acestora și efectuarea controlului asupra bagajelor.  

Pe timpul supravegherii au urcat și coborât, pe scara navei, fără bagaje, în total șase bărbați. În jurul orelor 18:10 la bordul navei, în apropierea scării de acces, a fost observat un bărbat, care avea în mâini mai multe colete de formă paralelipipedică, ambalate în saci de plastic de culoare neagră și un rucsac. S-a observat faptul că aceasta persoană, împreună cu un alt bărbat, studiau mediul înconjurător al navei, uitându-se cu insistență la autoturismele de serviciu. După aproximativ cinci minute, în jurul orelor 18:15, unul dintre bărbați a luat în mâini coletele voluminoase și rucsacul și a început să coboare scările navei, accesând uscatul, teritoriul României, moment în care s-au pus în mișcare autoturismele de serviciu, ale polițiștilor de frontieră, pentru a se proceda la identificarea acestei persoane.

Ahmad Ismail și Abdulkarim Hakkouz au declarat ca țigările găsite de către polițiștii de frontieră, erau ale echipajului, cei doi executând un ordin, din partea șefului de echipaj.

Marinari arabi prinsi in timp ce faceau contrabanda cu tigari in Portul Constanta Sud-AgigeaMinuta judecătorească

Magistrații din cadrul Judecătoriei Constanța au decis să îl condamne pe inculpatul Ahmad Ismail, la pedeapsa de 1 an și 3 luni, și pe Abdulkarim Hakkouz, la pedeapsa de 1 an și 6 luni pentru săvârșirea infracțiunii de deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 de țigarete, 400 de țigări de foi de 3 grame, 200 de țigări de foi mai mari de 3 grame, peste 1 kg de tutun de fumat, alcool etilic peste 40 de litri, băuturi spirtoase peste 200 de litri, produse intermediare peste 300 de litri, băuturi fermentate, altele decât bere și vinuri, peste 300 de litri. Sentința nu este definitivă.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Demult când mai făcea cineva ordine în portul asta...acum arabii conduc tot și restul stau cu mana intinsa
0
0
Verificati si la Capitania Sud, Dl. Felix, Dan, Popa si altii....cei mai mare hoti, cersesc zi de zi de la nave, tigari, motorina si cash. Politia de frontiera nu mai zic, pleaca burudusiti cu tigari de la nave. Vama...nu mai zic....ei sunt liga 1. Sa nu-i uitam pe piloti, isps sau marpol. La Marpol e simplu, scapi fara tigari, dar pretul e general valabil.....200-400-600 $, depinde cat de p***t e comandantul. In rest, la furat inaite :)))
3
1
La gara Constanta floraresele vand tigari ilegal. In zona abator niste tatari vand tigari ilegal in fata la superbet. Mai spunem?
3
1
Super. Ca-n filmele polițiste cu James Bond. Cum să nu merite ăștia sa se pensioneze la 50 de ani și să primească și pensie specială babana? Pentru că merită... De la Loreal...
7
0
Tigarile vandute legal in Romania sunt proaste si preturile ridicate nu se justifica. E firesc sa fie astfel incurajata contrabanda. Daca era o piata libera,veneau tigari care chiar sunt ce scrie pe pachete,nu ,,fake-uri'' si piata reglementa preturile. Noi nu avem economie de piata ,avem o nasolie controlata de grupuri de interese,carteluri si monopoluri. Unde faci politici idioate,apare contrabanda si se bucura mafiotii.
5
0
povestea aceasta e veche, de atunci lucrurile se misca mult mai bine la nord, cooperarea este mult mai frateasca intre autoritati.juma-juma.
2
0
nu s-au inteles cu ei,dar pe ei nu-i controleaza nimeni ma refer la politia de frontiera,vama,capitanie .
11
1

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102