REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
12.4° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

Marinarii de pe Grandiosa trăiesc din mila unei agenţii de crewing

Marinarii de pe Grandiosa trăiesc din mila unei agenţii de crewing

Replica API 20 septembrie 2011 | 00:00 126

Abandonaţi în Portul Constanţa de armator,

Abandonaţi în Portul Constanţa de armator,

Problemele marinarilor români de pe nava Grandiosa sunt departe de a se termina. Abandonaţi în Portul Constanţa de aproape jumătate de an, fără apă, bani şi provizii de hrană, navigatorii sunt obligaţi în continuare să nu părăsească nava. "Toate resursele lor s-au terminat. Familiile nu-i mai pot ajuta pentru că nu au bani. Tot ce-au primit în ultima vreme a fost alocaţia de hrană, bani trimişi de la agenţia de crewing, care de fapt nu are nici un fel de obligaţie faţă de ei, dar a vrut să-i ajute", a declarat liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor, Adrian Mihălcioiu. Situaţia este tristă pentru întreg echipajul. "Nu am mai fost plătiţi din luna aprilie şi nu mai avem nici măcar curent electric sau apă pe navă. Ne descurcăm cum putem, însă este foarte greu să supravieţuim în aceste condiţii. Sperăm ca sindicatul să reuşească să ne ajute, însă deja suntem decişi să acţionăm în judecată armatorul", a precizat şeful mecanic, Mihai Valentin Custurea. El a mai spus că au primit în august a.c. câte 1.000 de lei, pentru a-şi asigura hrana timp de două luni. "Avem de achitat facturi la curent acasă, apă, butelii de umplut. Ce ne facem?", s-a întrebat el. Per total, a adăugat şeful mecanic, au de primit de la armator 311.035 dolari. "Numai eu trebuie să încasez 31.269 dolari. La fel şi ceilalţi 12 membri ai echipajului, şi ei au sume importante de bani de primit, însă nu ştim când se va întâmpla acest lucru", a subliniat el. Pe lângă problemele semnalate, marinarii se confruntă şi cu refuzul societăţii de asigurare, care nu vrea să le plătească poliţa.

Mirabela PANFIL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272