MĂRIREA PENSIILOR. Constănţenii nu cred până nu văd
MĂRIREA PENSIILOR. Constănţenii nu cred până nu văd
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestSocoteli
Socoteli
Anul viitor va aduce o creştere a pensiilor de 5,2-5,3%, a anunţat ministrul muncii. Este majorarea care reiese din formula deja existentă în legislaţie. Punctul de pensie trebuie să fie ajustat în fiecare an cu inflaţia, însă la creştere se adaugă şi jumătate din creşterea reală a salariului mediu brut pe economie, conform Digi24.ro.
Punctul de pensie era de 871.7 lei la începutul acestui an. Pensia medie era la jumătatea acestui an de 943 de lei, în creştere cu aproximativ 50 de lei faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Însă media este de peste 1000 de lei atât pentru cei care au ieşit din câmpul muncii după atingerea limitei de vârstă, cât şi pentru cei pensionaţi anticipat. Cei care au pensie de invaliditate şi de urmaş primeau în medie mai puţin în 600 de lei. Dragoş Pîslaru: „Pensiile cresc, 5.2-5.3% şi în mod evident că discutăm aici de ajustări ale pensiilor care pot merge într-o singură direcţie şi anume a creşte în perioada următoare. Aşa cum am avut în acest an o creştere a indemnizaţiei de pensii pentru categoriile sociale, aşa vom vedea probabil şi anul viitor pe măsură ce economia va permite, creşterea economică transmutată în buzunarele oamenilor”, a declarat ministrul pentru un post de televiziune național.
Ce spun pensionarii din Constanța
Vestea că pensiile ar putea crește începând cu anul următor, a creat isterie printre pensionarii din Constanța. Unii s-au bucurat la aflarea veștii, în timp ce alții cred că totul este o minciună. „Nu mai cred nimic. De când se spune că o să ne mărească pensiile. Ăștia de la conducere sunt niște hoți, numai pentru ei fac legi. Pentru noi oamenii de rând nu se face nimic bun”, a afirmat Vasile, un pensinar în vârstă de 71 de ani. De aceeși părere este și Ion, un alt vârstinic care susține că ceea ce se spune la televizor sunt numai baliverne. „Da vezi să nu. Așa zic toți că ne măresc pensiile, că o să crescă salariile, da de unde. Am auzit și eu la televizor lucrul acesta, dar nu știu dacă o să se întample”, a afirmat Ion. Dacă bărbații sunt ceva mai reticenți, femeile par să creadă mai mult în propunerile ministrului. „Eu sper să se mărescă. Ar fi un lucru foarte bun. Nu ne ajungem cu banii deloc. Trebuie să ne cumpărăm medicamente care sunt foarte scumpe”, a afirmat Dorinela, o vârstnică din cartierul Tomis Nord.
Mihaela UNGUREANU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News