REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.3° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
11.3° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Marius Copil s-a calificat în optimi la Antwerp

Marius Copil s-a calificat în optimi la Antwerp

Replica API 16 octombrie 2019 | 00:00 569

Marius Copil s-a calificat în optimi la Antwerp

Tenismanul român Marius Copil s-a calificat, marţi, în optimile de finală ale turneului ATP de la Antwerp (Belgia), dotat cu premii totale de 635.750 euro, după victoria cu 6-4, 7-6 (3) în faţa argentinianului Federico Delbonis.

Copil (28 ani, 92 ATP), venit din calificări, a obţinut victoria într-o oră şi 27 de minute.

Românul a reuşit 9 aşi, având procentaje bune la serviciu, 82% la primul şi 60% la al doilea.

Copil câştigase şi prima sa confruntare cu sud-americanul, în 2012, în primul tur la Stockholm, cu 6-1, 7-5.

Copil şi-a asigurat un cec de 10.695 euro şi 32 puncte ATP, iar în optimi va înfrunta un alt argentinian, Diego Schwartzman, al treilea favorit. Schwartzman (27 ani, 15 ATP) s-a impus în singurul duel cu Copil, anul acesta, în trei seturi, 6-3, 4-6, 6-1, în primul tur la Acapulco.

sursa: agerpres.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere