Marius Oprișan, specialist antidrog: Prin desființarea Agenției Antidrog, ne întoarcem cu 20 de ani înapoi. Video
Marius Oprișan, specialist antidrog: Prin desființarea Agenției Antidrog, ne întoarcem cu 20 de ani înapoi. Video
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPentru a reduce cheltuielile bugetare Ministerul Afacerilor Interne a decis desființarea Agenției Naționale Antidrog. Asta în condițiile în care în România, în ultimii ani, consumul de droguri a crescut alarmant mai ales în rândul tinerilor. Așa a înțeles statul român să lupte cu acest flagel, în condițiile în care vedem zilnic cum consumul de droguri devine o problemă pandemică. Marius Oprișan, specialist antidrog, spune că, prin desființarea Agenției Antidrog, ne întoarcem cu 20 de ani înapoi.
Agenția Națională Antidrog a luat ființă în anul 2002 ca o necesitate în ceea ce privește prevenirea consumului și traficului de droguri, în condițiile în care la vremea respectivă acest fenomen nu era atât de răspândit. Marius Oprișan, specialist antidrog, a declarat că această Agenție a fost creată în primul rând pentru partea de prevenire.
”Până în anul 2002, la nivelul Guvernului era funcțională o Comisie interministerială Antidrog, chiar așa se numea, având ca principală activitate derularea de politici în domeniul prevenirii traficului și consumului ilicit de droguri, mai puțin de consum pentru că la acea perioadă nu se putea vorbi de consum ca o problemă reală. La vremea respectivă proiectele de prevenire și de diagnoză pentru aceste politici aveau activități derulate de polițiști în diverse instituții de învățământ dar și în spațiul public. La un moment dat s-a constatat că acea comisie nu este funcțională și în anul 2002 a fost înființată Agenția Națională Antidrog care îndeplinea inclusiv o prevedere a planului de preaderare a României la Uniunea Europeană. Până în anul 2005 a funcționat ca structură centrală care avea un grup de 40 de specialiști, fiind realizată și prima strategie antidrog la nivel național. În anul 2005 s-a ajuns la concluzia că la nivel de județ nu sunt aplicate corect strategiile adoptate și s-a decis înființarea Centrelor de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog. Astfel structura și-a extins organigrama ajungându-se la 325 de angajați specialiști la nivel național. La nivelul fiecărui județ echipa terapeutică era formată din medic, psiholog și asistent social, și alți doi specialiști erau pe parte de prevenire. Adică fiecare centru avea câte 5 astfel de specialiști, formulă care a rămas identică, ca număr până astăzi. Chiar dacă odată cu trecerea anilor problema consumului de droguri a evoluat semnificativ, numărul specialiștilor a rămas același. Pe lângă acțiunile de prevenire, aceste centre județene realizau diagnozele locale care erau folosite la strategiile locale antidrog, care la rândul lor erau integrate în strategia națională”, a declarat Marius Oprișan.
Video 1:
În anul 2009, când în România consumul de etnobotanice explodase, și practic a distrus o întreagă generație, factorii decidenți au luat decizia de a desființa Agenția.
”În anul 2009, în urma crizei economice, decidenți de la nivelul MAI s-a decis ca Agenția Națională Antidrog să devină un serviciu în cadrul Inspectoratului General al Poliției Române. La vremea respectivă, la nivelul județului Constanța, desființarea centrului a creat o serie de probleme serioase în condițiile în care atunci ne confruntam cu problema consumului de etnobotanice. Până în 2011, când s-a reînființat, a fost un vid legislativ pentru aceste etnobotanice care au distrus o întreagă generație. Când autoritățile au realizat grava problemă cu care se confruntau pe această zonă s-a reînființat Agenția Națională Antidrog, dar și Centrele Județene. După 2011, am revenit la o normalitate pentru că acțiunile de prevenire au reușit să pondereze consumul, cel puțin până în 2020 când a venit pandemia”, a spus Oprișan.
Agenția a continuat să își desfășoare activitatea și să își intensifice acțiunile de prevenire, în condițiile în care după pandemie consumul de droguri, mai ales în rândul tinerilor, a explodat.
”După 2021 consumul de droguri a explodat, Agenția încercând să intensifice acțiunile de prevenire. Acum s-a luat din nou, tot din rațiuni economice, pentru reducerea cheltuielilor, decizia desființării Agenției Naționale Antidrog și transformarea ei în Agenția Națională pentru politici și coordonare în domeniul drogurilor și adicțiilor, care este în subordinea Secretariatului General al Guvernului. Ne întoarcem practic la nivelul anului 2002. Va fi doar o structură centrală cu 50 de specialiști. Centrele care erau la nivel național, partea de asistență și tratare a dependenților de droguri, au trecut la Ministerul Sănătății în cadrul Spitalelor Județene, altele la Spitalele de Psihiatrie, la acele Centre de Sănătate Mintală și pentru Tratarea Adicțiilor”, a explicat Oprișan.
Acum, când România este pe harta consumatorilor din Europa, când România începe să devină țară de tranzit pentru traficul de droguri, autoritățile, din disperarea de a reduce cheltuielile bugetare, au luat decizia să desființeze din nou Agenția Națională Antidrog și practic să se întoarcă la nivelul anului 2002, cu doar o structură centrală.
”În aceste condiții cine mai face partea de prevenție? Eu nu văd medicii de la Spitalul Județean să meargă pe plajă, sau prin cluburi, sau pe la festivaluri să facă acțiuni de prevenire, să stea câte 6 sau 8 ore să vorbească cu tinerii. Ori se va angaja personal specializat pe această zonă a prevenirii ori se va renunța la această activitate sau se va transfera către ONG-uri sau Asociații de profil. Dar nici cu aceste ONG-uri sau Asociații nu este ușor pentru că la nivel de MAI există specialiști formați special pentru această activitate pe când la aceste structuri civile nu există așa ceva”, a explicat Marius Oprișan.
Video 2:
În concluzie, statul român, disperat după resurse bugetare, ia tot felul de decizii pripite care se vor reflecta mai târziu în probleme foarte grave în societatea românească. Cel mai probabil, când statul se va trezi, flagelul consumului de droguri va fi imposibil de controlat, și asta pentru acum nu au fost în stare să trateze cu seriozitate o problemă pandemică: CONSUMUL DE DROGURI.
Interviul integral îl puteți urmări mai jos:
Video 3:
.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
18.1° Constanța 







.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)



