REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.3° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
15.3° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Marius Șumudică este noul antrenor al Rapidului

Marius Șumudică este noul antrenor al Rapidului

Virgil STOIAN 21 august 2024 | 00:00 1311

Conducerea clubului din Giulești s-a înțeles marți după-amiază cu Neil Lennon în privința termenilor rezilierii contractului, iar înlocuitorul nord-irlandezului instalat pe banca tehnică în luna mai este Marius Șumudică.

Marius sumudica este noul antrenor al Rapidului Marius Șumudică


Marius Șumudică este noul antrenor al Rapidului

Marius Șumudică a ajuns la sediul clubului Rapid în jurul orei 17:40 pentru a semna contractul cu echipa a jucat și pe care a mai antrenat-o în 2010 - 2011.

Tehnicianul care este liber din primăvară, când s-a despărțit de Gaziantep, va semna un contract valabil două stagiuni.

Actele vor fi parafate în cursul serii zilei de marți, iar Rapid va emite ulterior un comunicat oficial în care Marius Șumudică va fi anunțat drept noul antrenor al echipei.

Rapid va plăti între 250.000 și 350.000 de euro pentru despărțirea de Neil Lennon și de asistenții săi

S-a discutat mult în jurul sumei pe care Dan Șucu și Victor Angelescu ar fi nevoiți să o plătească pentru reziliere, în condițiile în care Lennon are și un staff numeros, format din 5 secunzi. Se ajunsese la concluzia că despăgubirea ar trebui să se ridice la aproape două milioane de euro pentru că ar trebui achitat întregul contract lui Lennon și al colaboratorilor săi.

Totuși, din informațiile Digi Sport, banii pe care patronii Rapidului îi vor scoate din conturi ar fi între 250.000 și 350.000 de euro, în funcție de câți dintre antrenori pleacă. Nu este exclus ca giuleștenii să le propună unora dintre ei să continue la club.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
ANCEPE CIRCUL.
6
2