REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.2° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.2° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Mărturii șocante despre incendiul din Macedonia de Nord: „Copii de nerecunoscut și cadavre peste tot“

Mărturii șocante despre incendiul din Macedonia de Nord: „Copii de nerecunoscut și cadavre peste tot“

A.F. 18 martie 2025 | 00:00 1879

Macedonia de Nord este în doliu național, în urma tragediei care a avut loc în orașul Kocani, aflat în estul țării. Cel puțin 59 de oameni au murit și peste 150 au fost răniți, după ce un incendiu a izbucnit într-un club, în timpul unui concert.

Marturii socante despre incendiul din Macedonia de Nord: „Copii de nerecunoscut si cadavre peste tot“Clubul Pulse din Macedonia în care s-a produs tragedia

Martorii tragediei și supraviețuitorii au povestit clipele de groază care au urmat și care încă nu s-au încheiat. Familiile răniților stau în fața spitalelor, așteptând vești, în timp ce părinții celor ce au murit încearcă să accepte acest lucru.

Vă avertizăm că urmează informații care vă pot afecta emoțional!

„Era singurul meu copil și a murit. Ce îmi mai rămâne în viață? Nu mai am pentru ce să trăiesc”. Este mărturia dureroasă a lui Dragi Stojanov, preluată de Sky News. Fiul său, Tomce, în vârstă de 21 de ani, se afla în clubul de noapte Pulse atunci când a izbucnit incendiul.

Potrivit presei locale, precum și imaginilor din interior, acoperișul clubului a luat foc din cauza artificiilor aprinse în timpul unui concert al unei trupe locale. Aproximativ 1.500 de oameni erau prezenți. Majoritatea dintre ei tineri.

„Abia începuse să trăiască”, își continuă mărturia Dragi, care a stat toată noaptea la locul tragediei.

El a spus că autoritățile „nici măcar nu au putut scoate trupurile”. Erau „copii... arși, de nerecunoscut. (...) Sunt cadavre, doar cadavre peste tot înăuntru”, a continuat bărbatul.

Marturii socante despre incendiul din Macedonia de Nord: „Copii de nerecunoscut si cadavre peste tot“acoperișul prăbușit al clubului Pulse din Macedonia în care s-a produs tragedia

Mărturia unei supraviețuitoare: „Era o singură ieșire“

Sub protecția anonimatului, o tânără care s-a aflat în club a povestit prin ce a trecut, mai scrie sursa citată.

„A izbucnit incendiul, toată lumea a început să țipe și să strige: „Ieșiți, ieșiți!”, dar, din păcate, era doar o singură ieșire, iar în interior erau 1.500 de oameni. Apoi toți au început să se împingă unii pe alții, așa că m-am îndreptat spre ieșire. Nu știu cum, dar am ajuns la pământ, nu puteam să mă ridic, iar în acel moment, oamenii au început să calce peste mine. Nu știu cum, dar cumva am reușit să ies. Acum sunt bine, dar sunt mulți morți. Este îngrozitor”, a declarat ea.

Ea a fost rănită ușor, la ureche și la genunchi. Acum, își caută sora, care este de negăsit. Nu este în niciun spital. „Este rănită. Când a încercat să iasă, a căzut, iar oamenii au călcat-o în picioare”, a mai spus femeia.

Marturii socante despre incendiul din Macedonia de Nord: „Copii de nerecunoscut si cadavre peste tot“

„Acoperișul s-a prăbușit“

Un alt tânăr care a supraviețuit a spus că scânteile de pe scenă au aprins polistirenul de pe tavan.

„Am auzit o explozie şi acoperişul s-a prăbuşit. Ne-am grăbit cu toţii să ieşim, am alergat cu toţii spre o uşă care era atât pentru intrare, cât şi pentru ieşire”, a declarat pentru presa locală acesta.

Patru mandate de arestare în urma incendiului

În timp ce familiile încearcă să afle informații despre cei dragi, echipele de criminalistică și autoritățile continuă ancheta.  Oficialii au anunțat că toate probele vor fi transmise procurorului local. În acest timp, au fost emise patru mandate de arestare, citează digi24.ro.

Fotbalistul Andrej Lazarov a murit în tragedia din Macedonia de Nord

Printre decedați se numără și fotbalistul Andrej Lazarov (25 de ani), de la FC Shkupi. Clubul nord-macedonean a făcut tristul anunț: ”Cu profundă durere și tristețe, confirmăm decesul fotbalistului nostru, Andrej Lazarov, în tragicul incendiu care a avut loc noaptea trecută în Kocani. Deși primisem asigurări din partea familiei sale că este în siguranță, vestea morții sale ne-a zguduit profund.

Marturii socante despre incendiul din Macedonia de Nord: „Copii de nerecunoscut si cadavre peste tot“Andrej Lazarov

Asemenea unui erou, așa cum a fost întotdeauna, Lazarov și-a pierdut viața încercând să-i ajute pe ceilalți să scape din calea flăcărilor. A fost intoxicat cu fum în timp ce încerca să salveze vieți, demonstrând curaj și umanitate până în ultima clipă.

Gestul său eroic va rămâne veșnic în memoria noastră, o mărturie a caracterului său nobil și a inimii sale mari. Pierderea sa este imensă pentru clubul nostru, pentru colegii săi și pentru întreaga comunitate fotbalistică. Cuvintele sunt prea sărace pentru a exprima durerea pe care o simțim în aceste momente, în fața uneia dintre cele mai mari tragedii din istoria clubului nostru.

FC Shkupi transmite sincere condoleanțe familiei, rudelor și întregii mari familii a clubului nostru. Andrej a făcut parte din Shkupi doar șase luni, dar numele său va rămâne pentru totdeauna parte integrantă a echipei noastre. Amintirea lui va dăinui veșnic în inimile noastre!”, se arată în comunicatul clubului din Macedonia de Nord.


Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
sa nu aiba si ei un ponta care sa le spuna ca nu e nevoie sa fie trimisi in afara si pot fi tratati toti in tara ptr ca la noi numai din cauza asta au murit o parte care daca erau trimisi imediat in afara scapau
5
0
Ofrande aduse lui Lucifer. Totul programat. Exact ca la noi
1
2
Au și ei un Piedone al nostru e mare șef
5
0
Vai de parintii lor, au ramas cu sufletele pustiite...
5
1
Mai stați dracului pe acasă mai puneți mâna pe o carte mai rezolvați o problema la matematica...Va căutați singuri soarta retardaților !
5
10
piedonu spagar ce zice ?
6
2
de coruptie ca si la colectiv
9
1