REPLICA ONLINE CONSTANTA

22.3° Constanța Dum., 11 Oct. 2026
Anul XX Nr. 7609
22.3° Constanța Duminică, 11 Octombrie 2026 Anul XX Nr. 7609
 

Masacru pe aeroportul internațional din Riad: cel puțin 12 morți și 309 răniți. Donald Trump nu exclude o intervenție militară. Video

Masacru pe aeroportul internațional din Riad: cel puțin 12 morți și 309 răniți. Donald Trump nu exclude o intervenție militară. Video

Robert NENCIU 11 octombrie 2026 | 13:33 834

Cel puţin 12 persoane au fost ucise şi peste 309 rănite sâmbătă într-un atac al rebelilor pro-iranieni Houthi din Yemen asupra aeroportului capitalei saudite Riad, relatează AFP. Președintele SUA, Donald Trump, a calificat atacul drept ”inacceptabil” și a spus că analizează serios o intervenție a armatei SUA.

Masacru pe aeroportul international din Riad: cel putin 12 morti si 309 raniti. Donald Trump nu exclude o interventie militara. Video

Printre persoanele ucise sunt patru saudiţi şi opt străini, inclusiv un american, a transmis autoritatea aviaţiei civile din Arabia Saudită. De asemenea, dintre cele cel puţin 309 persoane rănite unele în stare gravă.

"Ceea ce s-a întâmplat în Arabia Saudită este inacceptabil", a reacţionat preşedintele american Donald Trump, adăugând că va avea o discuţie cu prinţul moştenitor Mohammad bin Salman, conducătorul de facto al Arabiei Saudite, potrivit stiripesurse.ro.

Autoritatea Aviației Civile din Arabia Saudită a confirmat că printre persoanele ucise se numără patru cetățeni saudiți, doi cetățeni din Bangladesh și câte o persoană din Statele Unite, Iordania, Palestina, Siria, Sudan și Egipt.

Masacru pe aeroportul international din Riad: cel putin 12 morti si 309 raniti. Donald Trump nu exclude o interventie militara. Video

Bilanțul anunțat de autorități este de cel puțin 12 morți și 309 răniți. O parte dintre răniți se află în stare critică, potrivit comunicatului oficial. Pagubele produse infrastructurii aeroportuare sunt în curs de evaluare.

Un martor care se afla în terminalul pentru zboruri interne în momentul atacului a declarat pentru o agenție de presă că a văzut cum a fost lovită poarta de îmbarcare 401. „Am văzut oameni răniți chiar în fața ochilor mei. Toată lumea fugea”, a adăugat martorul.

Generalul-maior Turki al-Maliki, purtătorul de cuvânt al coaliției militare conduse de Arabia Saudită, a declarat că atacul a vizat unul dintre terminalele pentru pasageri și s-a soldat cu victime în rândul călătorilor civili și al angajaților aeroportului.

Potrivit presei americane, Arabia Saudită a cerut în mod repetat ajutorul Statelor Unite împotriva rebelilor Houthi, dar Washingtonul a refuzat o implicare militară directă, situaţie care s-ar putea schimba după acest ultim atac, aşa cu a dat de înţeles preşedintele Trump când a fost întrebat sâmbătă de reporterii de la Casa Albă. "Este posibil. Vom analiza situaţia. Tocmai am aflat despre acest atac recent, aşadar vom lua o decizie. Acţionăm foarte rapid", a indicat Trump.

Arabia Saudită acuză ”o crimă de război”

Coaliţia militară condusă de Arabia Saudită, care susţine militar direct guvernul Yemenului recunoscut internaţional, i-a acuzat pe combatanţii pro-iranieni Houthi că au comis prin acest atac "o crimă de război", la care a promis că va răspunde "ferm".

Operaţiunile au fost suspendate pe aeroport, iar şcolile capitalei saudite au trecut la cursuri online pentru o săptămână.

Combatanţii pro-iranieni din Yemen revendicaseră deja responsabilitatea pentru alte atacuri cu drone şi rachete asupra aceluiaşi aeroport care au avut loc miercuri şi joi, soldate cu şase morţi, dintre care trei cetăţeni străini.

Masacru pe aeroportul international din Riad: cel putin 12 morti si 309 raniti. Donald Trump nu exclude o interventie militara. Video

Rebelii Houthi au descris aceste atacuri drept un răspuns faţă de operaţiunile militare saudite desfăşurate împotriva lor în Yemen, unde aceşti combatanţi au reuşit luna trecută să ocupe într-o ofensivă fulgerătoare partea de vest a ţării de-a lungul Mării Roşii, ajungând până la strâmtoarea Bab el-Mandeb, situată pe o rută maritimă esenţială pentru comerţul internaţional ce leagă Asia de Europa prin Canalul Suez.

Trupele guvernamentale yemenite încearcă acum printr-o contraofensivă, cu sprijin aerian saudit, să îndepărteze rebelii Houthi de această strâmtoare. Surse militare din tabăra guvernamentală yemenită au declarat sâmbătă pentru AFP că forţele acesteia au făcut progrese împotriva combatanţilor Houthi în zona strâmtorii Bab el-Mandeb, dar încă nu au reuşit să o preia sub control. Conform acestor surse şi unui reprezentant al rebelilor, aceştia din urmă deţin în continuare insula Mayyun, cunoscută şi sub numele de Perim şi situată în partea cea mai îngustă a strâmtorii.

Arabia Saudită amenință cu represalii. Atacul, atribuit rebelilor houthi

O coaliție militară condusă de Arabia Saudită a anunțat că va răspunde atacului, pe care l-a atribuit rebelilor houthi din Yemen. Gruparea nu a comentat, deocamdată, lovitura de sâmbătă asupra aeroportului din Riad. Rebelii au revendicat, însă, atacuri separate asupra aceluiași aeroport, produse joi, în urma cărora trei persoane au fost ucise, iar un avion a fost avariat.

Alte trei persoane au murit în atacuri distincte lansate de houthi asupra a două aeroporturi din Arabia Saudită, pe 6 și 7 octombrie.

Atacul de sâmbătă este cel mai sângeros produs pe teritoriul Arabiei Saudite din mai 2015.Pe lângă lovitura asupra aeroportului din Riad, un proiectil a căzut sâmbătă și în apropierea Aeroportului Internațional King Fahd din Dammam, în estul țării, potrivit coaliției conduse de Riad.

Zboruri anulate și avertismente pentru cetățenii străini

Atacul a provocat perturbări majore ale traficului aerian din Arabia Saudită. Mai multe companii aeriene din regiunea Golfului Persic au anunțat anularea zborurilor către și dinspre Riad. Kuwait Airways a invocat situația de securitate din zonă.

Potrivit platformei de monitorizare a traficului aerian Flightradar, toate zborurile către capitala saudită au fost fie redirecționate, fie anulate.

Mai multe ambasade occidentale din Arabia Saudită și-au avertizat cetățenii să evite aeroportul din Riad.

Ministerul britanic de Externe le-a recomandat cetățenilor britanici să nu se apropie de zonă până când aeroportul va fi securizat. Autoritățile saudite continuă să evalueze pagubele, în timp ce situația de securitate rămâne tensionată.

 

Video:

 

 

.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere