REPLICA ONLINE CONSTANTA

23° Constanța Mar., 7 Mai 2024
Anul XX Nr. 6722
23° Constanța Marți, 7 Mai 2024 Anul XX Nr. 6722
 

Masca de protecţie rămâne obligatorie la un Spitalul Judeţean din țară

Masca de protecţie rămâne obligatorie la un Spitalul Judeţean din țară

Replica API 16 martie 2022 | 00:00 250

Reprezentanţii Spitalului Judeţean Sibiu au transmis, luni, o serie de măsuri care rămân în vigoare, chiar dacă s-a decis ridicarea stării de alertă. ”Ridicarea stării de alertă la nivel naţional nu înseamnă că virusul SARS-CoV2 a dispărut”, au transmis reprezentanţii unităţii medicale, explicând că masca de protecţie rămâne obligatorie în unitate, conform news.ro, citat de stiripesurse.ro.

”În urma ridicării stării de alertă la nivel naţional, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu informează cetăţenii că, în cadrul celei mai mari unităţi sanitare din judeţ vor rămâne în vigoare o serie de măsuri şi restricţii, menite să asigure desfăşurarea actului medical în condiţii de siguranţă atât pentru pacienţi cât şi pentru personalul medical şi să evite apariţia unor noi focare de Covid-19. SCJU Sibiu va funcţiona în continuare, până la apariţia unor alte reglementări, ca spital de nivel I pentru pacienţi - cazuri suspecte sau confirmate de COVID -19. Activitatea este organizată în continuare în zone “roşii” unde sunt internaţi pacienţii COVID care au nevoie de spitalizare şi zonele “verzi”, unde sunt internaţi pacienţii cu alte afecţiuni”, a transmis, luni, SCJU Sibiu, într-un comunicat de presă.

Astfel, rămân valabile următoarele măsuri/restricţii:

internarea pacienţilor în zonele „verzi” se va face în continuare pe baza unui test COVID19 negativ;

purtarea măştii de protecţie rămâne obligatorie în incinta SCJU Sibiu, acesta fiind o măsură de prevenţie necesară pentru siguranţa pacienţilor;

accesul aparţinătorilor este în continuare restricţionat, fiind permisă vizita unui singur membru al familiei/reprezentant legal, o singură dată pe săptămână, pe baza unei cereri prealabile.

Instituţia anunţă, de asemenea, că au fost reluate şi internările/intervenţiile chirurgicale programabile.

“Avem în continuare pacienţi Covid-19 internaţi, cu forme medii pe secţii şi cu forme grave în ATI iar menţinerea acestor măsuri şi restricţii este la latitudinea fiecărei instituţii sanitare, în condiţiile în care nu există, deocamdată, alte reglementări legale. Măsurile nu contravin legislaţiei în vigoare şi sunt nişte minime condiţii pentru ca noi să putem organiza o activitate medicală de calitate, care să răspundă eficient nevoilor pacienţilor, în condiţiile în care este evident că virusul nu a dispărut peste noapte. De altfel, din păcate, se pot observa chiar creşteri la unele state din Europa. Practic, protejăm astfel pacienţii internaţi şi personalul, pentru a nu fi nevoiţi să revenim la măsuri mai drastice cum ar fi închiderea unor secţii sau limitarea serviciilor, pe care le-am experimentat în trecutul nu foarte îndepărtat. Sunt convins că populaţia judeţului înţelege necesitatea acestor minime măsuri sanitare de protecţie/prevenţie şi faptul că sunt luate tocmai în interesul direct al pacientului”, explică managerul SCJU Sibiu, Dr. Daniel Chelcea.

Specialiştii spitalului recomandă:

• utilizarea în continuare a măştilor de protecţie în spaţiile foarte aglomerate;

• monitorizarea atentă a stării de sănătate şi prezentarea la medic în cadrul unor simptome severe de infecţie respiratorie;

• respectarea regulilor de igienă personală.

“Cred că, în momentul actual, cu toţii trebuie să acţionăm cu prudenţă şi este esenţială conştiinţa fiecăruia dintre noi”, a mai precizat managerul SCJU Sibiu.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212