REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.7° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
17.7° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Măsuri dispuse cu prilejul minivacanței de Ziua Unirii Principatelor Române. Video

Măsuri dispuse cu prilejul minivacanței de Ziua Unirii Principatelor Române. Video

Mirela PASCAL 23 ianuarie 2025 | 12:53 643

În perioada minivacanței prilejuită de Ziua Unirii Principatelor Române, pentru furnizarea răspunsului eficient la solicitările de sprijin din partea cetățenilor, pompieri și polițiștii sunt pregătiți să intervină, zilnic, la nivel național, atât pentru acordarea asistenței medicale de urgență, cât și pentru gestionarea celorlalte tipuri de misiuni aflate în competență.

Masuri dispuse cu prilejul minivacantei de Ziua Unirii Principatelor Romane. VideoCosmin Neagu, Banciu Roxana, Mihaelov Corina și Olimpia Ceară

Astfel, aproximativ 330 de poliţişti din structurile operative, respectiv Ordine Publică, Rutieră, Investigaţii Criminale, Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, precum și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, folosind aproximativ 165 de autospeciale și 10 aparate radar, vor acţiona, zilnic, în această perioadă, în județul Constanța, pentru menținerea climatului de ordine și siguranță publică și asigurarea desfășurării traficului rutier în condiții optime.

”Politisții constănțeni vor acționa zilnic pentru siguranța cetățenilor. Politistii vor fi prezenti in zonele aglomerate, pentru a preveni accidentele. Dacă vă aflați în vreo situație de risc, nu ezitați să ne cereti ajutorul. Politistii din structurile criminale vor acționa împotriva infractiunilor. În acest sens, recomandăm ca cetățenii să manifeste atenție asupra bunurilor proprii”,a  declarat Olimpia Ceară, purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța.

Mihailov Corina, purtătorul de cuvânt al Grupării de Jandarmi Mobile  Tomis Constanța, a precizat că „peste 300 de jandarmi vor fi pe teren în acest weekend.”

Irina Manolache, Comisar de politie, din cadrul Centrului de prevenire, evaluare si consiliere Antidrog Constanta, a declarat că specialistii antidrog vor asigura liniștea si ordinea public privind consumul de droguri. ”Va reamintim că drogurile sunt prezente in mediul real, dar si online. Recomandăm să nu vă urcati la volan sub efectul acestor droguri sau să vă urcați la volan cu o astfel de persoană. Nu acceptați băuturi si asigurati-vă de mediul în care petreceți, cluburi sau petreceri private.”

Cosmin Neagu, purtătorul de cuvând al Inspectoratului de Jandarmi Constanța, a precizat că andarmii vor fi prezenți cu celelalte forțe de ordine publică pentru a asigura liniștea și siguranța publică. „Pentru perioada 24-26 ianuarie, jandarmii vor fi la datorie. Începând de mâine, jandarmii vor fi prezenți cu celelalte forțe de ordine publică pentru a asigura liniștea și siguranța publică. Concomitent, jandarmii vor acorda o atenție sporită asupra adunărilor publice, astfel, în data de 24 ian, vom asigura măsurile de liniște și ordine publică în orașele Constanța, Mangalia și Medgidia. Le recomandăm participanților să adopte un comportament adecvat și să își supravegheze copiii. Puteți apela la 112 sau puteți sesiza unei patrule nereguli.”

Banciu Roxana, inspector de poliție și coordonatorul centrului regional Constanța al Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane, a transmis o serie de avertizări asupra traficului de persoane. „În contextul mini-vacanței, Agenția Națională transmite o serie de avertizări asupra traficului de persoane. Vom intensifica avertizările în mediul online! În vreme ce pentru mulți dintre noi, această perioadă aduce bucurie, vă rugăm să aveți atenție, deoarece nu totul este ceea ce pare. Actele de identitate sau alte documente personale nu trebuie să fie acordate altor persoane. De aceea, recomandăm ca informațiile pe care le transmitem să nu conțină detalii personale și să nu trimitem poze personale care să fie folosite împotriva noastră. Dorim să aducem în atenția populației că traficul de persoane este o infracțiune în Codul Penal și vă informăm să accesați rețelele noastre sociale.”

Pe linie de ordine publică, în funcție de evoluția situației operative, dispozitivele de siguranţă publică vor fi adaptate pe raza localităţilor din județul Constanța. Se va pune accent pe misiunile de patrulare, cu precădere în zonele aglomerate, și se va asigura intervenţia operativă la evenimentele sesizate prin SNUAU 112.

Dispozitivele de ordine și siguranță publică vor fi adaptate în funcție de evoluția situației operative, pentru a putea interveni rapid și pentru a răspunde prompt solicitărilor cetățenilor. Totodată, se va acționa în sistem integrat cu jandarmii pentru asigurarea ordinii și liniștii publice cu ocazia manifestărilor prilejuite de Ziua Principatelor Române.

De asemenea, polițiștii rutieri vor fi prezenți  pe principalele artere de circulație, pentru a fluidiza traficul și a preveni acidentele rutiere, dar şi pentru limitarea excesului de viteză şi depistarea celor care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice, totul pentru a ne asigura că traficul rutier în județul Constanța este unul sigur. Polițiștii din structurile de investigații criminale vor acționa, la rândul lor,  pentru a preveni faptelor cu violență și infracțiunile de furt.

Nu în ultimul rând, polițiștii Serviciului Siguranță Școlară și Prevenirea Criminalității vor fi prezenți în rândul cetățenilor, cu precădere în zonele aglomerate, desfășurând acțiuni menite să prevină situațiile în care cetățenii pot deveni victim ale infracțiunilor.

În acest sens, recomandăm cetățenilor să manifeste grijă pentru bunurile proprii. Conducătorii auto sunt sfătuiţi să nu conducă sub influenţa băuturilor alcoolice, să circule prudent şi să respecte semnalele poliţiştilor rutieri.

Dacă vă aflați într-o situație de risc sau sunteți martorii unei fapte antisociale, nu ezitați să ne cereți ajutorul! Polițiștii vor fi în permanență la datorie, pentru a se asigura că veți petrece în siguranță această minivacanță!

Video 1:

Video 2:

Video 3:

Video 4:

Video 5: 

.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Ba, da voi chiar sunteti tampiti cu atatea vacante! Cine drk mai munceste in tara. Si de unde drk aveti bani de stati mai mult in vacante!
2
1