REPLICA ONLINE CONSTANTA

14° Constanța Vin., 23 Oct. 2026
Anul XX Nr. 7621
14° Constanța Vineri, 23 Octombrie 2026 Anul XX Nr. 7621
 

Măsurile pentru îmbunătăţirea securităţii financiare a jucătorilor

Măsurile pentru îmbunătăţirea securităţii financiare a jucătorilor

Replica API 10 iunie 2022 | 11:18 785

Asociaţia Jucătorilor Profesionişti de Tenis (ATP) a anunţat, joi, implementarea unui număr de reforme, inclusiv o schemă de împărţire a profitului între jucători şi turnee, precum şi o serie de schimbări în calendarul circuitului masculin, transmite DPA.

Măsurile pentru îmbunătăţirea securităţii financiare a jucătorilor

După doi ani de negocieri, organizaţia a anunţat un plan pe termen lung, denumit OneVision.

Începând de anul viitor, ATP va extinde o parte din turneele sale de categoria Masters 1.000, a doua cea mai importantă, după cele de Mare Şlem. Astfel, turneele de la Madrid, Roma şi Shanghai vor avea o durată prelungită de la opt zile la 12, în timp ce numărul jucătorilor de pe tabloul principal va creşte de la 56 la 96. Turneele de la Cinncinati şi Toronto/Montreal vor fi extinse din 2025.

Premiile în bani la aceste turnee vor creşte cu 35% între 2022 şi 2025, iar primii 30 de jucători din clasamentul mondial vor primi bonusuri în bani la finalul anului, spre deosebire de primii 12 în prezent.

În plus, peste 140 de jucători vor primi susţinere financiară în urma unui 'nou element de împărţire a profitului pe baza performanţelor de la turnee''.

În viitor, aceşti jucători vor beneficia de o formulă de împărţire a profitului revoluţionară de ''50/50 la sută''.

În faza a doua a planului de reforme, ATP va încerca să intensifice colaborarea cu celelalte organizaţii din tenisului mondial, WTA, ITF şi cele patru turnee de Grand Slam, potrivit agerpres.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere