REPLICA ONLINE CONSTANTA

14° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
14° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

Matei vorbeşte cu jumătate de gură pe tema acţiunilor Portului Constanţa

Matei vorbeşte cu jumătate de gură pe tema acţiunilor Portului Constanţa

Replica API 14 mai 2013 | 00:00 102

Să nu supere nici PSD-ul, nici pe Fenechiu

Să nu supere nici PSD-ul, nici pe Fenechiu

Trecerea acţiunilor de la Portul Constanţa la administraţia locală "este o intenţie şi o dorinţă a Consiliului Local Constanţa, dar trebuie să existe acceptul ministrului Transporturilor şi, în primul rând, a premierului", declară constănţeanul Constantin Matei, subsecretar de stat în Ministerul Transporturilor. Ca opinie personală pe acest subiect, Constantin Matei spune că el este de acord cu descentralizarea, "dar acolo unde se poate".

Administraţia locală vrea să devină acţionar majoritar în Portul Constanţa, iar demersuri în acest sens nu sunt de ieri-de azi. 20% din acţiuni sunt deja în "portofoliul" administraţiei locale, iar intenţia este ca administraţia locală să devină acţionar majoritar. Pentru început, alături de Fondul Proprietatea, iar apoi, cine ştie? Parlamentarii PSD de Constanţa - Alexandru Mazăre şi Eduard Martin spun că discuţiile pe acest subiect au început să avanseze, chiar dacă ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, se împotriveşte ideii. Şi pentru că se împotriveşte, reamintim că Radu Mazăre comenta, despre Relu Fenechiu: "(...) Nu ştie despre port, că e moldovean şi la Moldova nu sunt porturi". "Nu comentez aceste aspecte", a spus subsecretarul de stat Constantin Matei, însă adaugă el: "Ministrul a propus ca proiectul să fie discutat în Parlament". Cu alte cuvinte, există două variante: ori trece proiectul printr-o ordonanţă asumată de premierul Victor Ponta, ori se ajunge în Parlament, iar de aici, dacă proiectul trece, ajunge la preşedintele Traian Băsescu, pentru promulgare. Însă, este de notorietate că Băsescu nu agreează ideea, preşedintele statului dând de înţeles, în cadrul unui interviu, că nu ar da Portul Constanţa "pe mâna" primarului Mazăre.

"Lupta se duce pe o companie care administrează acţiuni, nu proprietăţi"

"În principiu, sunt de acord cu descentralizarea. În legătură cu Portul Constanţa, este o situaţie deosebită, pe de o parte este un obiectiv strategic, pe de altă parte oraşul Constanţa trebuie să şi demonstreze că poate să gestioneze problema...", declară, pe această temă, Constantin Matei. Întrebat cum anume ar putea demonstra oraşul Constanţa "că poate", subsecretarul de stat s-a dat bătut: "Nu pot să răspund". "Sunt pentru descentralizare, dar acolo unde se poate. Şi vreau să fac precizarea, pentru a se face distincţia, că acţiunile sunt administrate de Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa SA. Nu se discută despre proprietatea portului, ci despre administrarea lui. Lupta se duce pe o companie care administrează acţiuni, nu proprietăţi. Acţiunile CN APMC se pot muta de la minister la primărie. Nu trebuie să îngrijoreze pe nimeni că se mută acţiunile dintr-o parte într-alta. Dacă administrarea acţiunilor nu e corespunzătoare la CN APMC, pot merge la primărie sau invers", a spus Matei.

Alexandra ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272