REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.8° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20.8° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Matteo Salvini ar putea „scoate Italia din UE“, avertizează un fost premier italian

Matteo Salvini ar putea „scoate Italia din UE“, avertizează un fost premier italian

Replica API 13 august 2019 | 00:00 340

Fostul prim-ministru italian Enrico Letta, de centru-stânga, s-a declarat 'extrem de îngrijorat' faţă de 'haosul politic' din Italia, apreciind că este nevoie să fie oprită ascensiunea omului forte al actualului cabinet de miniştri, Matteo Salvini, care 'ar putea scoate Italia din UE', relatează portalul belgian levif.be.

'Haosul politic este total în Italia şi este legat de falimentul acestei majorităţi guvernamentale', a apreciat Letta, într-o declaraţie făcută duminică pentru AFP pe aeroportul Lamezia Terme, în Calabria (sud). Letta, fostul număr doi al Partidului Democrat (PD, de centru-stânga), a condus Italia din aprilie 2013 până în februarie 2014. Retras din politică, el locuieşte în prezent la Paris.

Şeful Ligii (extrema-dreaptă) Matteo Salvini, ministru de interne, a dinamitat joi coaliţia formată de partidul său cu Mişcarea 5 Stele (M5S, antisistem), aflată la putere de 14 luni, cerând un vot de încredere în propriul guvern, condus de premierul Giuseppe Conte şi alegeri anticipate.

'Această majoritate n-avea nicio şansă să fie una de durată, cele două părţi fiind incompatibile', a constatat Letta, subliniind că Matteo Salvini este 'un mare oportunist, care caută să obţină beneficii' din această criză.

Potrivit lui Enrico Letta, în prezent decanul Institutul de Studii Politice din Paris (Sciences Po), noi 'alegeri sunt destul de probabile' pentru că este 'extrem de complicat să reuneşti partide atât de diferite precum Liga şi M5S' pentru a forma o nouă coaliţie.

Alegerile i-ar oferi lui Salvini, creditat cu între 36% şi 38% din intenţiile de vot în sondaje, 'un rezultat important', sau chiar 'o majoritate absolută' în parlament. 'Aceasta ar fi un mare pericol pentru ţară', a avertizat fostul premier italian, adăugând că 'Salvini şi ideile sale suveraniste ar putea scoate ţara din UE'. Deşi liderul de extrema dreaptă a asigurat întotdeauna că doreşte ca Italia să rămână în UE, Letta consideră că acesta 'nu are niciun fel de principii'.

'Într-o zi, el poate să spună că vrea în UE, a doua zi că vrea să plece', a remarcat fostul premier, asigurând că 'cu Salvini (la putere), un Brexit italian nu este imposibil'.

Totodată, el avertizează asupra unor 'consecinţe teribile' dacă Liga obţine o majoritate absolută în parlament, pentru că 'drumul lui Salvini nu este doar suveranist şi rasist', dar toate ideile sale 'împotriva migranţilor, împotriva integrării şi a convieţuirii ar deveni regulă'.

O altă temere a lui Letta - politica economică a Ligii, care, potrivit lui, urmăreşte 'încălcarea regulilor de transparenţă şi de disciplină bugetară', ar apropia Italia de 'o criză structurală'.

Deşi ex-premierul se aşteaptă la alegeri anticipate mai degrabă decât la constituirea unei noi coaliţii, el nu exclude posibile 'surprize', cum ar fi formarea unui guvern 'Conte bis', căruia îi va reveni misiunea să numească comisarul european din partea Italiei şi să elaboreze şi să adopte bugetul pe 2020.

Oricare ar fi scenariul, ar fi 'absurd' - în opinia sa - ca forţele politice să cedeze terenul în favoarea lui Salvini. 'El are doar 17% în acest parlament, nu majoritatea', a atras atenţia Letta, indicând că partidul care dispune de o 'largă majoritate de 37% este M5S'. 'Mingea este în terenul acesteia', a adăugat el, atribuind totuşi o mare responsabilitate partidului antisistem pentru 'ascensiunea lui Salvini', 'generată de greşelile ei'. Acceptând înăsprirea securităţii şi linia sa antiimigraţie, 'aceasta i-a permis (lui Salvini) să pună la punct o campanie de ură care se autoalimentează'. 'Italia nu este o ţară a urii, ci o ţară unde există posibilitatea de a trăi împreună', mai susţine Letta.

'Nu Salvini este cel care va decide data alegerilor şi nici evoluţia legislativului', mai spune Letta. În sistemul parlamentar italian, această prerogativă aparţine preşedintelui, care va intra în scenă imediat ce guvernul va cădea. Între timp, depinde de parlament să 'decidă' calea de urmat, consideră el. Liderii grupurilor politice din Senat au fost convocaţi pentru luni şi marţi în Camera Deputaţilor pentru a decide data supunerii la vot a mai multor moţiuni, inclusiv una împotriva guvernului şi o alta, împotriva lui Salvini, aminteşte AFP. AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
vladi putinus amici populi romani.futiamoci ,sugiamoci making salvini gubernator imperium romanum
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367