REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.3° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
14.3° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

Mazăre: "Madam frână" a plecat de la Mediu, a venit alta care ne-a dat autorizaţia şi ne-am apucat de treabă în Tomis Nord

Mazăre: "Madam frână" a plecat de la Mediu, a venit alta care ne-a dat autorizaţia şi ne-am apucat de treabă în Tomis Nord

Replica API 8 iunie 2012 | 00:00 163

Cartierul Tomis Nord se află în reamenajare capitală. Acest fapt a fost indicat de zgomotul utilajelor care au început să răscolească pâmântul din zona aleii Heracleea, loc în care, în cel mai scurt timp, se va ridica o parcare. Mai mult decât atât, tot cartierul fiind vizat, aleile vor fi lăţite astfel încât să se poată circula pe două benzi iar traficul să fie fluidizat. Lucrările au putut fi demarate, potrivit edilului Mazăre, întrucât "madam Frână" de la Agenţia pentru Protecţia Mediului, a plecat, locul său fiind ocupat de către o alta care a considerat că nu trebuie studiu de impact. "Ne-a dat autorizaţie şi ne-am apucat de treabă. Deci se poate. În zona aleii Heracleea s-au început deja lucrările la parcare şi acelaşi lucru se va întâmpla în tot cartierul. În loc de 600 de locuri de parcare, câte sunt acum, vor fi 1600. De asemenea, se vor lăţi şi aleile pentru a se circula pe două sensuri. Valoarea proiectului este de 1 milion de euro. Se va construi un sens giratoriu la Brotăcei şi încă unul pe strada Suceava. Lucrările începute se vor finaliza în maxim două luni", a spus Mazăre. Priorităţile proiectului "Reamenajare accese, parcări şi fluidizarea circulaţiei în cartierul Tomis Nord" sunt legate de amenajarea parcărilor în zonele deteriorate, apoi, pas cu pas se va trece la lăţirea aleilor. Se vor construi sensuri giratorii atât la Brotăcei cât şi pe strada Suceava iar următorul loc unde vor începe lucrările este partea cu străzile Dobrilă Eugeniu, Ştefăniţă Vodă, Badea Cârţan, Tulcei, Tomis.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272