REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.3° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
13.3° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

Mazăre nu dă mari şanse moţiunii de cenzură, dar îşi face datoria faţă de partid

Mazăre nu dă mari şanse moţiunii de cenzură, dar îşi face datoria faţă de partid

Replica API 20 decembrie 2011 | 00:00 64

Social-democrat disciplinat

Social-democrat disciplinat

Potrivit senatorului social democrat Alexandru Mazăre, amendamentele aduse de opoziţie la legea bugetului au fost respinse integral. "Nu am obţinut nici un rezultat. Bugetul a fost aprobat în forma în care a fost trimisă de către guvern parlamentului. Nu avem ce face, decât să le spunem oamenilor că sunt mai puţini bani. Situaţia pentru Constanţa este în trend cu toate celelalte localităţi conduse de către primari de altă culoare politică decât cea a partidului de guvernământ. Noi am cerut, de exemplu, ca fondul de rezervă al primului ministru să nu mai fie folosit decât în situaţii extreme, lucru care a fost de asemenea respins". Referitor la moţiunea de cenzură înaintată de opoziţie împotriva guvernului privind comasarea alegerilor, senatorul se arată, într-o oarecare măsură, neîncrezător. "Cred că şansele ca această moţiune să treacă sunt puţine, dar îmi fac datoria faţă de partid şi sper ca votul meu să schimbe ceva. Pentru cetăţeni, în ziua votului şi în campanie va fi haos. Unul va vorbi de drumuri, altul de reformă în sănătate, probleme o să fie şi la numărarea voturilor şi posibil şi pentru mass-media, care nu va putea acoperi, probabil, cu totul, tot ce înseamnă aceste alegeri", a mai declarat Mazăre. De menţionat că din toate amendamentele depuse de către reprezentanţii constănţenilor în parlament nu a fost admis decât unul singur, la bugetul pentru educaţie. Practic s-a obţinut o redistribuire a sumei de 6720 lei, de la fondul pentru Proiecte pentru tineret la fondul pentru Indemnizaţia de merit.

Florin ILIESCU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272