REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.9° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
13.9° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Medic reținut pentru luare de mită, după i-a cerut unui pacient 500 de euro pentru un simplu document

Medic reținut pentru luare de mită, după i-a cerut unui pacient 500 de euro pentru un simplu document

A.F. 21 mai 2025 | 21:08 1311

Un medic din județul Alba a fost reținut pentru luare de mită, după ce i-a cerut unui pacient suma de 500 de euro pentru a-i soluționa favorabil cererea de revizuire a deciziei medicale asupra capacității de muncă. Acesta a fost condamnat anterior pentru săvârșirea unor fapte similare. 

Medic retinut pentru luare de mita, dupa i-a cerut unui pacient 500 de euro pentru un simplu document

 

La Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba a fost înregistrat, luni, denunțul unei persoane care a sesizat faptul că, în aceeași zi, un medic din cadrul Cabinetului de expertiză medicală cu sediul în municipiul Sebeș i-a solicitat suma de 500 de euro, pentru a-i soluționa favorabil cererea de prelungire a deciziei medicale asupra capacității de muncă, în urma încadrării într-un grad de invaliditate, potrivit unui comunicat remis de reprezentanții instituției.

„În baza probelor administrate, la data de 20.05.2025, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a dispus efectuarea în continuare față de suspectul (...), medic primar de expertiză medicală în cadrul Institutului Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă - Cabinet de Expertiză Medicală nr. 23 Alba și nr. 89 Hunedoara, cu sediul în municipiul Sebeș, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. 1 Cod penal, constând în suspiciunea rezonabilă că: la data de 19.05.2025, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, suspectul (...) a solicitat pacientului denunțător suma de 500 euro pentru a-i soluționa favorabil cererea de revizuire a deciziei medicale asupra capacității de muncă, sumă de bani pe care medicul a și primit-o de la denunțător la data de 20.05.2025, fiind surprins în flagrant de către organele de urmărire penală”, se arată în comunicat.

Procurorul a dispus reținerea medicului pentru 24 de ore, până în seara zilei de miercuri, urmând a se analiza și dispune ulterior măsurile legale care se impun.

„Suspectul a mai fost condamnat anterior pentru săvârșirea unor fapte similare”, a mai transmis sursa citată. 

Investigațiile au fost efectuate cu sprijinul organelor de poliție din cadrul I.P.J. Alba - Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, respectiv Serviciul Județean Anticorupție Alba, scrie realitatea.net.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Nu îi mai satură Dumnezeu!
2
0