Medic rezident, PRINS cu DROGURI
Medic rezident, PRINS cu DROGURI
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestAdriana L. medic rezident – medicină legală la Spitalul Clinic Județean Oradea, detașată în cadrul Secției de Anatomie Patologică din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanţa a fost cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc, pentru consum propriu. Aceasta a fost prinsă împreună cu un prieten, în timp ce deţinea un pliculeț autosigilant, transparent, cu dimensiunile de 4x7 cm, ce conținea substanță vegetală, sub formă de muguri, de culoare verde-olive, cu miros specific de cannabis; două pliculețe autosigilante, transparente, cu dimensiunea de 7x4 cm, goale, ce prezentau urme de substanță vegetală; un pachet de foițe de țigarete.
Cum a fost prins medicul
Organele de jandarmerie din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Constanţa, fiind în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu în stațiunea Mamaia, jud. Constanţa, au observat în parcarea Teatrului de Vară un autoturism marca Renault Laguna, de culoare albastră, în interiorul căruia se aflau două persoane, una de sex feminin și una de sex masculin, care au manifestat un comportament suspect la vederea echipajului de jandarmi. Adriana L. le-a predat jandarmilor un pliculeț autosigilant, transparent, cu dimensiunile de 4x7 cm, ce conținea substanță vegetală, sub formă de muguri, de culoare verde-olive, cu miros specific de cannabis; două pliculețe autosigilante, transparente, cu dimensiunea de 7x4 cm, goale, ce prezentau urme de substanță vegetală; un pachet de foițe de țigarete.
Ce a declarat Adriana L.
Întrebată fiind de provenienţa drogurilor, Adriana L. a declarat: “Am cumpărat pliculețul cu cannabis acum șase zile, din zona portuară, din spatele liceului Traian, de la o persoană de sex bărbătesc, de aproximativ 22 de ani, 1,60 m, ten castaniu, plin de tatuaje, unul dintre tatuaje fiind un crăciun pe unul dintre brațe, îl știu după apelativul Jhonny și la el ajung de fiecare dată prin intermediul unei cunoștințe, pe care îl cheamă Lorențo. Pe plicul cu cannabis am dat 70 lei. Menționez că consum ocazional și de fiecare dată cumpăr de la aceeași persoană.”
Ce a spus instanţa
Instanţa a avut în vedere circumstanțele personale ale inculpatei - acesta are 28 ani, studii superioare, este medic rezident, are un copil minor în întreținere fără antecedente penale; a manifestat o atitudine sinceră și cooperantă. Instanţa a decis aplicarea unei amenzi penale în cuantum de 900 de lei pentru săvârşirea infracţiunii de deținere de droguri de risc, pentru consum propriu.
Virgil STOIAN
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
7.7° Constanța 



.jpeg_t.jpeg)











