REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.6° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
12.6° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Medic: Vedem o schimbare importantă a profilului pacientului COVID din ATI

Medic: Vedem o schimbare importantă a profilului pacientului COVID din ATI

Replica API 26 august 2022 | 00:00 585

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase "Sf. Parascheva" din Iaşi, dr. Florin Roşu, a declarat că s-a schimbat profilul pacientului COVID admis în Terapie Intensivă.

Potrivit sursei citate, de la începutul lunii iulie şi până în prezent au fost trataţi în regim de terapie intensivă 39 de pacienţi iar în Unitatea Mobilă de Terapie Intensivă sunt internaţi acum 8 pacienţi.

"Valul şase de COVID ne demonstrează o agresivitate mai mică a manifestării acestei patologii infecto-contagioase, lucru care se vede cel mai bine în secţiile de Terapie Intensivă. Chiar vedem o schimbare importantă a profilului pacientului COVID admis în aceste secţii. Cei mai mulţi dintre ei sunt pacienţi cu vârste peste 75 de ani, sunt pacienţi cu necesar de oxigen de 10 până la 15 litri şi care cu suportul de oxigen ajung la saturaţii de peste 94%. Afectarea pulmonară este necuantificată, minimă spre medie, cu leziuni pulmonare minore sau chiar fără acestea. Astfel de pacienţi au nevoie de monitorizare şi îngrijire în regim de terapie intensivă din cauza comorbidităţilor de care suferă şi care sunt decompensate de patologia COVID", a afirmat Florin Roşu.

Acesta a spus că pacienţii confirmaţi pozitiv la COVID-19 care ajung în ATI au afectată activitatea cardiovasculară.

"Dacă în valul precedent motivul principal de admisie în terapie intensivă era decompensarea pulmonară, în acest val ne confruntăm cu decompensarea cardiacă. Dat fiind faptul că marea majoritate a pacienţilor sunt în vârstă, aceştia prezintă comorbidităţi precum hipertensiune, fibrilaţii atriale, infarcte vechi, diabet, obezitate şi disfuncţii renale", a explicat Florin Roşu, scrie Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272