REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Mar., 30 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6715
13.4° Constanța Marți, 30 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6715
 

Medicii legişti nu ştiu de ce a murit femeia găsită fără cap la Agigea

Medicii legişti nu ştiu de ce a murit femeia găsită fără cap la Agigea

Replica API 27 iulie 2012 | 00:00 99

Misterul cadavrului care plutea în mare

Misterul cadavrului care plutea în mare

Necropsia efectuată de Medicina Legală în cazul cadavrului fără cap, găsit plutind în apropierea plajei de la Agigea, nu a lămurit misterul! Conform buletinului de necropsie, resturile erau într-o avansată stare de putrefacţie, se constată lipsa cutiei craniene şi a altor oase, precum şi numeroase abraziuni. Potrivit medicilor legişti, s-a stabilit că persoana avea 1,65 metri, nu prezenta fracturi la oasele lungi, în zona bazinului sau a membrelor. Nu se poate stabili cauza decesului, este probabil ca decesul să fi survenit acum 3 luni, mai arată acelaşi buletin, care conchide că este vorba despre o femeie a cărei vârstă de asemenea nu poate fi stabilită. Reamintim că miercuri dimineaţa angajaţii Pescăriei din Agigea au trăit clipe de coşmar: ei au zărit plutind în mare, aproape de mal, un cadavru! L-au tras la mal şi au chemat poliţia, care a început cercetările pentru stabilirea identităţii persoanei decedate, precum şi a motivului care a condus la deces. Chiar dacă necropsia, gata în cursul zilei de joi, nu ajută foarte mult ancheta, poliţiştii spun că ei continuă cercetările.

Rocsana CRISTEA

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272