REPLICA ONLINE CONSTANTA

9° Constanța Lun., 6 Mai 2024
Anul XX Nr. 6721
9° Constanța Luni, 6 Mai 2024 Anul XX Nr. 6721
 

Meniu extravagant de sărbători: Urechi de porc cu cartofi mov sau trandafiri muraţi

Meniu extravagant de sărbători: Urechi de porc cu cartofi mov sau trandafiri muraţi

Replica API 25 decembrie 2015 | 00:09 269

CRĂCIUN 2015

CRĂCIUN 2015

Un bucătar din Alba Iulia "reinterpretează" pentru restaurantele de lux bucătăria tradiţională românească, în meniurile sale pentru sărbători regăsindu-se urechi de porc cu cartofi mov şi lavandă, trandafiri muraţi sau lapte de pasăre cu ”pământ” din ciocolată aromatizată.

Chef Cosmin Toma, un bucătar din Alba Iulia cunoscut deja pentru preparatele sale ingenioase, încearcă ”să reinterpreteze” bucătăria tradiţională românească astfel încât preparatele obişnuite ale românilor să poată fi incluse şi în meniurile sofisticate ale restaurantelor de lux.

Cosmin Toma este şi consultant pentru mai multe restaurante din Ardeal şi în această perioadă a realizat preparate speciale care să poată fi incluse în meniurile sofisticate de Crăciun sau de Revelion.

”Ca să ajungă în restaurantele de lux, în localurile de top, bucătăria românească trebuie să fie reinterpretată, preparatele trebuie rearanjate vizual să impresioneze, însă gustul trebuie păstrat exact aşa cum îl ştim din bucătăria bunicii sau a mamei. Vremurile s-au schimbat, bucătăria şi bucătarii au evoluat foarte mult în ultima perioadă, aşa că şi preparatele noastre tradiţionale trebuie să evolueze dacă vor să se mai regăsească în meniurile restaurantelor de top”, a declarat Cosmin Toma, citat de mediafax.ro.

Bucătarul a explicat că, dorind să păstreze bucătăria tradiţională în meniurile restaurantelor în care a lucrat sau cărora le oferea consultanţă, a decis să înceapă să gândească forme şi reţete noi prin care mâncărurile româneşti obişnuite să fie ”reinterpretate”.

”Clienţii sunt foarte interesaţi de reinterpretarea preparatelor, pentru că, până la urmă, este altceva în farfurie. Sunt impresionaţi atât vizual, sunt impresionaţi de ingredientele folosite şi, în final, nu le vine să creadă faptul că gustul rămâne acelaşi cu care sunt obişnuiţi. În schimb, unii dintre proprietarii de restaurante sunt puţin reticenţi, în timp ce alţii sunt deschişi să experimenteze. Eu cred că toţi patronii trebuie sa înveţe să lase bucătarul să îşi facă treaba cum ştie el mai bine. Eu sunt consultant culinar şi am ajutat la deschiderea a patru restaurante. Vă spun că am avut norocul să întâlnesc patroni deschişi şi mă bucur ca m-au lăsat să îmi fac treaba în bucătărie şi să fiu creativ chiar dacă unele preparate au şocat”, a mai spus Toma.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212