REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
11.4° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Mesajul lui Arnold Schwarzenegger pentru fanii săi, în contextul pandemiei de coronavirus: 'Staţi acasă'

Mesajul lui Arnold Schwarzenegger pentru fanii săi, în contextul pandemiei de coronavirus: 'Staţi acasă'

Replica API 17 martie 2020 | 00:00 820

Arnold Schwarzenegger

Arnold Schwarzenegger şi-a îndemnat fanii să stea acasă şi să se autoizoleze în contextul pandemiei de coronavirus, relatează luni The Independent şi Press Association, citată de Agerpres.

"Terminatorul" în vârstă de 72 de ani a publicat pe Instagram o înregistrare video în care oferă informaţii celor care îi urmăresc contul despre cum este bine să reacţioneze la pandemia de coronavirus.

"Este important să staţi acasă pentru că acum este o interdicţie", a declarat Schwarzenegger aşezat la masa din bucătărie. "Nimeni nu are voie afară", a continuat vedeta. "Mai ales o persoană de 72 de ani. După 65 de ani nu mai ai voie să ieşi din casă în California, aşa că trebuie să staţi acasă. Asta facem noi. Nu mergem la restaurante, nu mai frecventăm astfel de locuri", a adăugat actorul în timp ce-şi hrănea cu morcovi animalele de companie, măgăruşul Lulu şi poneiul Whisky.

"Mâncăm doar cu Whisky şi cu Lulu, ne simţim bine şi ne distrăm", a adăugat Schwarzenegger înainte de a-şi îmbrăţişa animalele de companie. "Uitaţi-vă la zâmbetul acesta frumos al ei!", a exclamat el.

"Gata cu restaurantele, uitaţi de toate acestea. Adunări, restaurante, săli de sport, s-a terminat cu ele. Staţi acasă", a continuat Schwarzenegger.

Primarul din Los Angeles, Eric Garcetti, a anunţat duminică faptul că oraşul va închide toate barurile, cluburile de noapte, restaurantele, sălile de sport şi sălile de spectacole în încercarea de a încetini răspândirea coronavirusului.

Numeroase evenimente muzicale au fost anulate sau amânate ca urmare a izbucnirii epidemiei de coronavirus, în timp ce producţia de filme şi de emisiuni de televiziune a fost sistată în întreaga lume.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108