REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.1° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
10.1° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Mesajul Președintelui României, Klaus Iohannis, transmis cu prilejul Zilei Naționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului

Mesajul Președintelui României, Klaus Iohannis, transmis cu prilejul Zilei Naționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului

Andreea CONDURACHE 9 octombrie 2023 | 10:59 763

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis luni, 9 octombrie 2023, un mesaj cu prilejul Zilei Naționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului. Mesajul a fost prezentat de către Cătălina Galer, Consilier de stat - Departamentul Relaţii cu Autorităţile Publice şi Societatea Civilă, în cadrul ceremoniei organizate la Memorialul Holocaustului din București.

Mesajul Presedintelui Romaniei, Klaus Iohannis, transmis cu prilejul Zilei Nationale de Comemorare a Victimelor Holocaustului

,,Aducem astăzi un omagiu tuturor victimelor Holocaustului, familiilor și urmașilor acestora, precum și celor care și-au riscat viețile pentru a-i salva pe cei care au fost supuși ororilor de neconceput din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

În urmă cu 82 de ani, în ziua de 9 octombrie, autoritățile române de atunci au luat o decizie ale cărei repercusiuni tragice vor rămâne întipărite în istorie și în memoria noastră colectivă pentru totdeauna. Deportarea evreilor în Transnistria a reprezentat apogeul urii și al intoleranței din partea statului român și a unei părți a cetățenilor.

Atacurile la care au fost supuse comunitățile evreiești și lăcașurile lor de cult, persecuțiile și crimele comise cu barbarie împotriva evreilor sunt o mărturie incontestabilă a consecințelor pe care le au prejudecățile, discriminarea și ignoranța, o lecție dură și rușinoasă, pentru a înțelege că singura garanție pe care o avem că o asemenea dramă nu se va mai putea repeta este cunoașterea trecutului și cultivarea memoriei victimelor Holocaustului.

Supraviețuitorii acelor tragice evenimente ale istoriei ne-au lăsat moștenire neprețuite lecții de viață – curajul de a vorbi despre experiențele chinuitoare prin care au trecut și puterea de a ierta și de a-și reconstrui viețile, iar noi avem responsabilitatea de a transmite generațiilor viitoare memoria acestor experiențe teribile.

Este misiunea de onoare a educației să facă astfel încât noile generații să cunoască aceste mărturii și să înțeleagă cauzele și dimensiunea Holocaustului, precum și impactul copleșitor al acelui negru moment istoric.

Statul român a făcut un progres semnificativ în acest sens, prin introducerea, în învățământul liceal, începând cu acest an școlar, a disciplinei „Istoria evreilor. Holocaustul”. Astfel, tinerii vor cunoaște realitatea istorică și vor putea înțelege mesajul supraviețuitorilor: „Niciodată încă o dată!”.

Doar prin educație, tinerele generații pot fi motivate să adopte și să își însușească principii de viață și valori democratice și să se dezvolte într-un mediu social clădit pe toleranță și respectul față de drepturi, libertăți și, mai ales, față de demnitatea umană.

Ne aflăm în prezent într-un context dificil, în regiunea noastră, în Europa și în lume. În astfel de perioade, populismul are teren fertil pentru a manipula facil conștiințele, iar extremismul găsește ușor adepți. Atacurile cu caracter antisemit și xenofob sunt intolerabile și trebuie condamnate cu tărie și sancționate cu celeritate!

Nu trebuie să uităm că Holocaustul a fost și consecința propagării nestăvilite la timp a discursului urii, a rasismului, a xenofobiei și a antisemitismului, pe fondul crizei economice, politice și de securitate dintre cele Două Războaie Mondiale.

Autoritățile au obligația de a depune toate eforturile necesare pentru a preveni și pentru a combate în mod eficient manifestările antisemite și xenofobe, inclusiv prin sancționarea celor care se fac responsabili de astfel de comportamente și acțiuni. Nu trebuie să mai permitem niciodată ca România să fie locul urii și al înjosirii ființei umane!

Fie ca memoria victimelor să rămână veșnic în inimile noastre!”, a transmis președintele Klaus Iohannis.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
TAIATI PENSIILE SPECIALE nesimtitilor de paraziti care traiesc pe spatele nostru. Anual ne cresc taxele si impozitele ca sa le acoprim acestor trantori foloasele banesti necuvenite de care beneficiaza. Nu va este deloc rusine sau jena fata de cetatenii acestei tari care muncesc cinstitit, traiesc din salarii sau pensii mizere si va alimenteaza voua pensiile speciale ? Pana cand o sa ne manipulati si o sa ne jefuiti in halul acesta ?
3
0
Swgi pwla si tu si tot neamul tau de jigodii!
0
0