REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.5° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.5° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Messi nu exclude posibilitatea de a participa la turneul final al Cupei Mondiale din 2026

Messi nu exclude posibilitatea de a participa la turneul final al Cupei Mondiale din 2026

Virgil STOIAN 21 octombrie 2024 | 00:00 765

Starul argentinian Lionel Messi a declarat că nu exclude posibilitatea de a participa la turneul final al Cupei Mondiale din 2026, care va avea loc în Statele Unite, Canada şi Mexic, informează Marca.

Messi nu exclude posibilitatea de a participa la turneul final al Cupei Mondiale din 2026Lionel Messi

La fel de decisiv ca întotdeauna cu Inter Miami în MLS, unde a marcat 18 goluri şi a oferit 10 pase decisive în 18 meciuri de campionat jucate, Messi rămâne pilonul de bază al echipei naţionale argentiniene, al cărei căpitan este.

El a lăsat să se înţeleagă faptul că nu exclude posibilitatea de a rămâne în activitate încă doi ani, până la Cupa Mondială din 2026.

"Încerc să nu mă grăbesc prea tare. Mă concentrez să mă simt bine în fiecare zi. Când va veni momentul, vom vedea”, a spus el despre Cupa Mondială din 2026. "Nu-mi place să grăbesc lucrurile. Sper să pot continua să fac performanţă la acest nivel, pentru că mă face fericit".

"Mă concentrez mai mult ca să mă simt bine acum, să mă asigur că sunt fericit şi că joc bine. Dacă voi juca sau nu la Cupa Mondială din 2026... vom vedea când va veni momentul”, a adăugat el.

Messi a făcut declaraţiile în contextul în care a avut un meci de excepţie cu Argentina împotriva Boliviei (6-0), în care a reuşit un hat-trick şi două assisturi.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere