REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.5° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.5° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Metallica, Dua Lipa, Doja Cat şi Green Day, printre capetele de afiş ale festivalului Lollapalooza

Metallica, Dua Lipa, Doja Cat şi Green Day, printre capetele de afiş ale festivalului Lollapalooza

Replica API 24 martie 2022 | 00:00 486

Lollapalooza, unul dintre cele mai renumite festivaluri muzicale din Statele Unite, a anunţat marţi artiştii şi formaţiile care vor urca pe scenă în cadrul ediţiei din acest an, pe afişul evenimentului figurând nume importante din stiluri diferite, de la pop şi hip-hop, la metal şi bluegrass, precum Metallica, Dua Lipa, Lil Baby, Doja Cat, J. Cole, Machine Gun Kelly, Charli XCX, the Kid Laroi şi Billy Strings, relatează Variety, citată de Agerpres.

Metallica, Dua Lipa, Doja Cat şi Green Day, printre capetele de afiş ale festivalului Lollapalooza

Metallica

Grupul Glass Animals, a căror piesă de succes "Heat Waves" conduce în prezent în clasamentul muzical american Billboard Hot 100, acoperă stilul alternativ/pop, iar prezenţa Green Day pe afiş aminteşte de originile Lollapalooza, din anii '90, când evenimentul cuprindea concerte ale trupelor de rock alternativ, fiind foarte diferit de formatul actual al festivalului, care se desfăşoară timp de patru zile şi cuprinde spectacole dintr-o diversitate de genuri.

Metallica este trupa care ar putea oferi cea mai mare doză de nostalgie pentru veteranii din epoca Lollapalooza a anilor '90, notează Variety.

Ediţia din acest an are loc în perioada 28-31 iulie, în Grant Park din Chicago.

Anul trecut, Lollapalooza a fost unul dintre primele festivaluri importante care a revenit după perioada de carantină impusă în contextul pandemiei de COVID-19.

Metallica, Dua Lipa, Doja Cat şi Green Day, printre capetele de afiş ale festivalului Lollapalooza

Sursa foto: Lollapalooza/Facebook.com

Alţi artişti prezenţi pe afişul ediţiei din această vară sunt Gayle, care are unul dintre cele mai mari hituri din SUA din prezent, "abcdefu", Wet Leg, Kygo, Big Sean, Jazmine Sullivan, Don Toliver, Charli XCX, Idles, Turnstile, Kaskade, Rezz, Girl in Red, Manchester Orchestra, Willow, Dashboard Confessional, Gracie Abrams sau Alexander 23.

Trupa americană rock Jane's Addiction, al cărei solist, Perry Farrell, este fondatorul festivalului, va evolua în acest an la eveniment în postura de invitat special, amintind la rândul său de rădăcinile evenimentului muzical cu tradiţie.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere