REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
13.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

Metodă nouă de furat pe plajă: femeia gravidă, pe post de momeală - VIDEO!

Metodă nouă de furat pe plajă: femeia gravidă, pe post de momeală - VIDEO!

Replica API 13 august 2014 | 00:00 82

"Îndrăgostiţii"

"Îndrăgostiţii"

Jandarmii au surprins în Mamaia un grup de persoane care au sustras de pe plajă mai multe bunuri. Pentru a scăpa basma curată, aceştia au spus că bunurile sunt ale lor, după care au adăugat că doar ce le-au cumpărat şi, într-un final, au spus că le-au găsit pe plajă. Însă, potrivit oamenilor legii, în cazul de faţă este vorba despre o nouă metodă de furt, deumită "îndrăgostiţii".

Marţi, 12 august a.c., ora 5.00, un echipaj de jandarmerie care se afla în misiune de asigurare a ordinii şi siguranţei publice în staţiunea Mamaia, lângă o parcare din apropierea Cazinoului, a observat că un grup de patru persoane au început să se agite şi să se îndrepte spre un autoturism staţionat, cu portierele deschise. Au fost somate, s-au oprit şi li s-a făcut controlul corporal sumar şi al autoturismului. În torpedoul maşini şi în spatele banchetelor din faţă au fost găsite şase telefoane mobile. Iniţial, au declarat că sunt telefoanele lor, după care că le-au cumpărat de la două persoane şi, într-un final, au spus că le-au găsit pe plajă. Cei în cauză au fost conduşi la sediul Poliţiei Mamaia pentru continuarea cercetărilor. La sediul Poliţiei, o tânără tocmai ce depusese o plângere şi spunea că de pe plajă i-a dispărut telefonul Samsung Galaxy. A recunoscut imediat telefonul pe care i l-au arătat jandarmii. Împreună cu poliţiştii au format primul număr din agenda altui telefon. La capătul firului, mama unuia dintre păgubiţi, care şi-a anunţat băiatul să se ducă la sediul Poliţiei Mamaia, să depună plângere şi să-şi recupereze bunul sustras. Însă, potrivit oamenilor legii, la mijloc este vorba de o nouă metodă de furt, şi anume "îndrăgostiţii". Mai exact, gaşca de faţă era formată din patru indivizi, trei bărbaţi şi o femeie însărcinată. În timp ce femeia se plimba pe plajă cu unul dintre bărbaţi, intrând în vorbă cu victimele pe care puneau ochii, ceilalţi "acţionau". Nici o clipă persoanele vizate, în special turişti, nu s-ar fi gândit că o femeie însărcinată în ultimele luni ar putea fi momeala unui furt.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272