Meva Concept cere în instanță Primăriei Constanța 3 mil. de lei pe niște lucrări făcute de mântuială în centrul orașului
Meva Concept cere în instanță Primăriei Constanța 3 mil. de lei pe niște lucrări făcute de mântuială în centrul orașului
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestMeva Concept SRL, firmă responsabilă pentru reabilitarea bulevardului Ferdinand și a străzii Ștefan cel Mare, a întrat în război cu Primăria Constanța. La nici două luni de la finalizarea lucrărilor, care au început în octombrie 2021, Meva Concept vrea să bani de la Primăria Constanța, însă municipalitatea refuză să achite sumele de bani, care se ridică la aproape 3 milioane de lei. Potrivit informațiilor noastre, banii nu au fost virați tocmai pentru că lucrările au fost executate prost, iar constructorul a fost somat să remedieze deficiențele.
Dar haideți să ne întoarcem puțin în timp, prin 2021, când Meva Concept SRL, o firmă din Bucureşti, cu o cifră de afaceri peste 68 de milioane de lei pe an, a semnat contractul cu termen de finalizare pentru data de 15 mai 2023 a bulevardului Ferdinand și a străzii Ștefan cel Mare. Timpul a trecut, iar la trei ani distanță, și cu mari întârzieri au fost finalizate.
Lucrările realizate de firma Meva Concept SRL
Lucrările realizate de firma Meva Concept SRL
Meva a cerut banii pe lucrări de la primărie, municipalitatea refuză să plătească
Meva a dat în judecată Primăria Constanța, solicitând obligarea primăriei la plata sumei de 2.964.446,59 lei, reprezentând debit principal şi 247.178,96 lei reprezentând dobânzi penalizatoare, datorate în baza contractului de achiziţie publică nr. 96528/25.05.2021, având ca obiect achiziţia şi contractarea achiziţiei lucrărilor de construcţii în cadrul proiectului „Acces şi mobilitate în zona centrală a municipiului Constanţa”.
Acțiunea a fost depusă pe 11 octombrie, și încă nu a primit un prim termen de judecată. Având în vedere cârpelile de mântuială pe care le-a lăsat în urma reabilitării, este greu de crezut că va avea câștig de cauză în instanță. Dar rămâne de văzut!
Video:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
13.7° Constanța 


.jpeg_t.jpeg)



.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)





