REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
13.4° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Michael Douglas și Catherine-Zeta Jones, sărut tandru într-o vacanță exotică

Michael Douglas și Catherine-Zeta Jones, sărut tandru într-o vacanță exotică

Replica API 7 ianuarie 2021 | 00:00 1260

Catherine Zeta Jones și Michael Douglas care au sărbătorit anul trecut 20 de ani de mariaj continuă să își demonstreze zilnic iubirea pe care și-o poartă. Recent, actrița a distribuit o imagine adorabilă în care apare alături de cel care îi este partener de viață de două decenii, iar aprecierile fanilor din întreaga lume nu au întârziat să apară.

Catherine Zeta-Jones şi Michael Douglas

Catherine Zeta-Jones şi Michael Douglas s-au cunoscut în 1998, la Festivalul de Film de la Deauville, prin intermediul prietenului lor comun, actorul american Danny DeVito (73 de ani), iar primele cuvinte ale lui Douglas în momentul în care au dat mâna au fost: „Vreau să fiu tatăl copiilor tăi“. Iată că replica a avut efect în cazul lui Catherine, iar la doi ani de la această întâlnire deveneau soț și soție. Două decenii mai târziu sunt la fel de îndrăgostiți, scrie click.ro.

Sursă foto: Instagram

Recent, ei au plecat într-o escapadă romantică, prilej cu care actrița a distribuit o fotografie în care își sărută soțul. Alături de imagine a scris un citat aparținând lui William Shakespeare: "Nu mă pot gândi la o expresie mai măreață a iubirii decât acest sărut". Așa cum era de așteptat, fanii i-au felicitat pentru mariajul pe care îl au și pentru faptul că, după toți acești ani, se bucură împreună de lucrurile simple.

Sursă foto: Gettyimages

Michael Douglas și Catherine-Zeta Jones împart aceeași zi de naștere: 25 septembrie

Ei sunt născuţi în aceeaşi zi, pe 25 septembrie, iar în 2017 cu această ocazie actorul a declarat că este la fel de îndrăgostit de soţia sa și că se bucură să facă un pas în spate pentru a o lăsa să se bucure de fiecare aniversare. „Îi voi oferi absolut orice îşi va dori. Sunt nebun după ea, dar sunt cu câţiva ani mai în vârstă, aşa că sunt fericit să las ziua mea să treacă pur şi simplu pentru ca ea să primească toată atenţia“, declara Michael Douglas la vremea aceea.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212