Michelle Pfeiffer se alătură universului popularei saga ''Yellowstone'' cu un nou serial
Michelle Pfeiffer se alătură universului popularei saga ''Yellowstone'' cu un nou serial
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestActriţa americană Michelle Pfeiffer va produce şi va juca în noul serial desprins din populara serie "Yellowstone", urmărită de milioane de persoane din întreaga lume, care se va numi "Madison", relatează agenţia EFE.
Noul proiect, un nou spin-off din "Yellowstone", serial cu actorul Kevin Costner în rol principal, a fost anunţat la începutul acestui an, însă la acea vreme se cunoaşteau prea puţine detalii despre el, potrivit media americane.
Noul serial "este un studiu sincer al suferinţei şi al legăturilor umane, care urmăreşte o familie din New York în valea râului Madison din centrul statului Montana", conform unei descrieri publicate de reprezentanţii proiectului, citată de CNN.
Michelle Pfeiffer este un talent extraordinar, care imprimă fiecărui rol o profunzime emoţională, autenticitate şi graţie", a declarat Chris McCarthy, codirector executiv al Paramount şi preşedinte al Showtime & MTV Entertainment Studios, companiile din spatele proiectului, potrivit postului american menţionat.
Actriţa în vârstă de 66 de ani, nominalizată de mai multe ori la Premiile Oscar, "este ancora perfectă pentru cel mai nou capitol din universul 'Yellowstone', 'Madison', din mintea strălucită a lui Taylor Sheridan", a adăugat el, referindu-se la creatorul serialelor.
Proiectul este cel mai recent dintr-o lungă franciză de seriale de televiziune realizate de Sheridan, ce include deja prequel-urile "1883" şi "1923", potrivit CNN.
A doua parte a celui de-al cincilea sezon din "Yellowstone" şi, din câte se pare, ultima, va fi lansată pe platforme la 10 noiembrie, iar Costner nu va mai face parte din distribuţie, citează Agerpres.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
10.4° Constanța 













