Mihai Culeafă, fostul șef ANPC, supraimpozitat la Mangalia pe ceva… care nu-i aparține!
Mihai Culeafă, fostul șef ANPC, supraimpozitat la Mangalia pe ceva… care nu-i aparține!
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestȘi în sudul litoralului, la fel ca și în Constanța, proprietarii care și-au lăsat clădirile și terenurile în paragină sunt supraimpozitați cu până la 500%. Nu-i rău, însă dacă angajații primăriei lui Cristian Radu și-ar face treaba bine și și-ar actualiza baza de date ar constata că pe lista celor care și-au lăsat imobilele în paragină figurează și persoane care nu mai sunt proprietari. Cum este cazul lui Mihai Culeafă, fostul șef al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului, înlocuit în funcție, în ianuarie, de constănțeanul Horia Constantinescu.
Mihai Culeafă
Probleme pentru fostul șef al ANPC, Mihai Culeafă! Primăria Mangalia l-a supraimpozitat, pentru anul 2022, cu 300% pentru neîngrijirea unui teren de pe strada Oituz. Numai că, ce să vezi?! Culeafă nu mai este proprietarul terenului și al construcției cu un etaj, pentru că le-a vândut anul trecut. ”Cum să facă așa ceva? Eu nu mai dețin nimic în Mangalia. Am vândut anul trecut. Am plătit toate taxele și impozitele, altfel nu mi-ar fi dat certificatul fiscal”, ne-a declarat Mihai Culeafă.
Dragoș Angelescu, viceprimarul din Mangalia, a fost contactat pentru un punct de vedere, însă acesta nu a răspuns la telefon.
Culeafă, 15 terenuri pe litoral, în Ilfov și la munte
Precizăm că Mihai Culeafă mai are terenuri pe litoral. Mai exact, acesta este proprietarul unui teren agricol din Costinești, de 11.000 mp, cumpărat în 2007, dar și un intravilan de 200 mp.
Culeafă mai deține, tot la Costinești, o casă de vacanță, în suprafață de 60 mp, cumpărată în 2002. În afară de acestea, fostul șef al ANPC mai are terenuri la Predeal și Ilfov-Pantelimon, în total 15 terenuri.
Deputat PNL de Ilfov în mandatul trecut este considerat unul dintre cei mai bogați parlamentari.
Culeafă, înlocuit de Horia Constantinescu la conducerea ANPC
Mihai Culeafă este vicepreședintele ANPC, în septembrie 2021 a fost numit președintele instituției, însă în ianuarie 2022 a fost înlocuit cu Horia Constantinescu. Culeafă este nașul lui Marian Petrache, președintele PNL Ilfov și al Consiliului Județean Ilfov. Culeafă este și președinte PNL Pantelimon, oraș unde a candidat pentru funcția de primar la ultimele alegeri locale.
Mirela PASCAL
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
1.4° Constanța 







.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)









