Mihai Fifor, atac dur la adresa PNL: „Câtă ipocrizie! Una spun în România, alta votează la Bruxelles“
Mihai Fifor, atac dur la adresa PNL: „Câtă ipocrizie! Una spun în România, alta votează la Bruxelles“
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestDeputatul PSD Mihai Fifor a lansat un nou atac la adresa PNL și a premierului Ilie Bolojan, acuzând liberalii de „dublu discurs” în privința Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Social-democratul susține că europarlamentarii PNL au votat împotriva unui amendament care ar fi permis prelungirea perioadei de implementare a Mecanismului de Redresare și Reziliență, în timp ce, în România, susțin că încearcă să salveze fondurile europene.
Mihai Fifor a criticat dur poziția PNL în Parlamentul European. „Câtă ipocrizie! Cât tupeu!“, a scris miercuri deputatul PSD pe Facebook.
Mihai Fifor: „Bolojan și PNL țin România blocată“
Deputatul social-democrat susține că PNL și premierul Ilie Bolojan încearcă să transfere responsabilitatea pentru eventualele pierderi din PNRR asupra PSD, deși, spune el, votul europarlamentarilor liberali ar demonstra contrariul.
„Bolojan și PNL țin România blocată de mai bine de două luni. În fiecare zi se bat cu pumnul în piept că fără ei PNRR este pierdut, arată cu degetul spre PSD și încearcă să convingă românii că noi am fi vinovați dacă țara pierde fondurile europene. Iar când au avut ocazia să demonstreze că le pasă cu adevărat de PNRR, au făcut exact contrariul”, a transmis Mihai Fifor.
Acesta afirmă că, la Bruxelles, eurodeputații PNL au votat împotriva unui amendament care solicita Comisiei Europene să propună prelungirea perioadei de implementare a PNRR.
„La Bruxelles, eurodeputații PNL au votat împotriva unui amendament prin care Comisia Europeană era solicitată să prezinte de urgență o propunere legislativă pentru prelungirea perioadei de implementare a Mecanismului de Redresare și Reziliență. O măsură care ar fi oferit României și celorlalte state membre timpul necesar pentru finalizarea investițiilor și utilizarea integrală a fondurilor europene disponibile”, a afirmat Mihai Fifor.
PSD: Toți eurodeputații social-democrați au votat pentru amendament
Potrivit PSD, amendamentul solicita Comisiei Europene să prezinte până la 31 august 2028 o propunere privind extinderea perioadei de implementare a Mecanismului de Redresare și Reziliență.
Totodată, documentul prevedea implicarea Băncii Europene de Investiții în sprijinirea proiectelor aflate în derulare, prin finanțare și asistență tehnică, pentru finalizarea investițiilor.
Social-democrații susțin că toți europarlamentarii PSD au votat în favoarea amendamentului, în timp ce eurodeputații PNL și membrii Grupului PPE l-au respins.
„Toți eurodeputații PSD au votat pentru acest amendament. În schimb, eurodeputații PNL, alături de colegii lor din Grupul PPE, au votat împotrivă, contribuind la respingerea unei inițiative care urmărea să ofere statelor membre mai mult timp pentru finalizarea investițiilor și absorbția integrală a fondurilor europene”, a transmis Mihai Fifor.
„Una spun în România, alta votează la Bruxelles”
Deputatul PSD afirmă că votul europarlamentarilor liberali contrazice mesajele promovate de PNL în țară privind salvarea fondurilor europene.
„Este greu de înțeles cum cei care, la București, vorbesc zilnic despre salvarea fiecărui euro din PNRR aleg, la Bruxelles, să voteze împotriva unei soluții care ar fi oferit României o șansă reală de a finaliza proiectele începute și de a evita pierderea unor fonduri europene”, a declarat Mihai Fifor.
Acesta a acuzat PNL de inconsecvență politică. „Una spun în România, alta votează în Parlamentul European”, a transmis Mihai Fifor.
Deputatul PSD susține că diferența dintre cele două partide este reprezentată de modul în care acționează în instituțiile europene.
„Aceasta este diferența dintre vorbe și fapte. PSD votează pentru protejarea intereselor României. PNL preferă discursul politic în țară și votul împotriva interesului României la Bruxelles. Dublul discurs și ipocrizia au devenit, din păcate, marca politică a PNL. Românii merită consecvență și responsabilitate, nu contradicții flagrante între ceea ce se spune la București și ceea ce se votează la Bruxelles”, a transmis Mihai Fifor.
La rândul său, PSD a anunțat oficial că delegația social-democrată din Parlamentul European a susținut amendamentul privind extinderea perioadei de implementare a PNRR și a reiterat că va continua să promoveze măsuri care să permită României utilizarea integrală a fondurilor europene și finalizarea investițiilor aflate în derulare, scrie stiripesurse.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
14.4° Constanța 












.jpeg_t.jpeg)
.jpg_t.jpg)