REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.8° Constanța Lun., 5 Oct. 2026
Anul XX Nr. 7603
13.8° Constanța Luni, 5 Octombrie 2026 Anul XX Nr. 7603
 

Mihai Fifor îl critică pe Bolojan: „E sezonul de Halloween, PNL s-a culcat viu și s-a trezit mort“

Mihai Fifor îl critică pe Bolojan: „E sezonul de Halloween, PNL s-a culcat viu și s-a trezit mort“

A.F. 5 octombrie 2026 | 20:34 153

Deputatul PSD Mihai Fifor l-a criticat, luni, pe liderul PNL, Ilie Bolojan, după ce acesta a anunțat că liberalii vor intra în opoziție în cazul în care PSD va reveni la guvernare. Fifor susține că PNL a mai făcut un astfel de anunț în urmă cu cinci luni, dar Ilie Bolojan este în continuare la Palatul Victoria.

Mihai Fifor il critica pe Bolojan: „E sezonul de Halloween, PNL s-a culcat viu si s-a trezit mort“Mihai Fifor

El a mai spus că „un lucru e cert. PNL s-a culcat viu și s-a trezit mort”.

„Ne-a luminat nea Ilie... Cu jumătate de gură, grav, ca clopotul de la Patriarhie, ne anunță azi din nou că, dacă PSD intră la guvernare, ei pleacă în opoziție. Păi, stați puțin, fraților.

Plecați de unde? Că, dacă-mi amintesc bine, în mai, după moțiunea de cenzură, cavalerul Apocalipsei, Bolo, cu pieptul scos și sprânceana zbârlită, ne anunța solemn că PNL intră în opoziție.

Au trecut cinci luni. Bolojan e tot la Palatul Victoria, iar PNL ne anunță, odată la cinci luni, că… va intra în opoziție. Cu alte cuvinte, PNL rămâne, probabil, singurul partid din istorie care a reușit performanța de a fi și la putere, și în opoziție. Simultan.

Oricum, nici nu mai contează. Un lucru e cert. PNL s-a culcat viu și s-a trezit mort. Chestie, până la urmă, firească pentru ei, mai ales în perioada asta. E sezonul de Halloween, iar liberalii se integrează minunat în decor.

Rămâne o singură întrebare: dar cu românii ce-ați avut?”, a scris Mihai Fifor, pe pagina sa de Facebook.

Reacția acestuia vine după ce Ilie Bolojan a afirmat, după ce a ieșit de la consultările cu președintele Nicușor Dan, că liberalii sunt dispuși să contribuie la depășirea blocajului politic, însă nu vor mai guvern împreună cu social-democrații, scrie antena3.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Alături de D. Zamfir și M. Budăi, Fifor completează tripleta de lătrăi a PSD. Zero realizări, nimic palpabil, măsurabil. Doar luat rahat in gură, gargară și scuipat in adversarii care nu-i mai lasă la cutiile de pantofi. De aruncat cu mici și bere in prostimea a*******tă, ținută dependentă de PSD, e ușor. Mai răsfirați tovarăși!
0
0