REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Lun., 20 Mai 2024
Anul XX Nr. 6735
11.4° Constanța Luni, 20 Mai 2024 Anul XX Nr. 6735
 

Mihai Leu, după accidentul de la Super Rally Târgu Mureş: Îmi pare nespus de rău

Mihai Leu, după accidentul de la Super Rally Târgu Mureş: Îmi pare nespus de rău

Replica API 2 iulie 2022 | 00:00 1082

Pilotul Mihai Leu a afirmat că este extrem de afectat de accidentul din timpul Super Rally Târgu Mureş, de sâmbătă, când a scăpat de sub control monopostul lovind un parapet care a rănit un copil la picior, arătând că îi pare nespus de rău.

Mihai Leu

"Am pus frână, înainte de un viraj, a plecat maşina foarte tare pe frânare, am încercat să redresez dar nu am reuşit în măsura în care am sperat. Am lovit un gard şi acel gard a căzut peste câţiva oameni, din păcate un copil este lovit. Are o tăietură la picior. Am vorbit cu mama lui, era puţin speriat. Îmi pare nespus de rău, este ceva incredibil, nu pot să vă descriu ce sentimente am, dar sper să pot să vorbesc cu ei. Sper să ne împrietenim, asta e cel mai frumos, să îi fac şi eu un cadou. (...) Pentru mine supărarea este aşa de mare încât nu vreau să mă gândesc la asta. Mă gândesc că s-a întâmplat şi sper ca acest băiat să fie bine. (...) El, săracul, de asta a venit la cursă, să vadă maşinile. Am vorbit şi cu părinţii lui", a declarat presei Mihai Leu, scrie Agerpres.

Campionul a spus că automobilismul sportiv este un sport de viteză şi că nu întotdeauna pilotul poate să facă ceea ce şi-a propus.

"Sincer, nu te gândeşti niciodată, în momentul în care te urci la volan, ce rău se poate întâmpla, dar din păcate este un sport de viteză şi sunt momente în care probabil nu reuşeşti să faci tot ce ţi-ai dorit tu", a declarat Leu.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş a precizat că incidentul a avut loc la intersecţia Ştefan cel Mare cu Borsos Tamas.

"Un autoturism de curse condus de un bărbat, de 54 de ani, a acroşat un gard de siguranţă, rănind, totodată, doi minori, de 6 şi 8 ani, aflaţi după gard. Ambii copii au fost transportaţi la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. Poliţiştii au deschis dosar penal pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc incidentul", a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş.

Directorul sportiv al Federaţiei Române de Automobilism Sportiv, Ioan Badiu, a declarat pentru AGERPRES, că incidentul s-a petrecut în ultima manşă de concurs în care au evoluat cei mai buni piloţi din campionat, Jerome France şi Mihai Leu, iar maşina condusă de Mihai Leu a fost scăpată de sub control.

"Monopostul a fost scăpat de sub control de către Mihai Leu, a încercat să o redreseze, a redresat-o pe moment, aşa ne-a spus domnul Mihai Leu, şi, din păcate, a lovit gardul de protecţie care este pe toată distanţa circuitului. Evenimentul a fost oprit, era chiar ultima manşă de concurs, nu mai avea sens să mai continuăm, ar fi fost doar de un restart pentru Jerome France, însă am decis să îl oprim. Mai erau câteva viraje de făcut. (...) Nu s-a impus internarea, concursul s-a întrerupt, nu a fost un incident grav", a declarat Ioan Badiu.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Bai cap de p.u.l.a asta de mai jos....tu esti din randul smecherilor care merg pe bicicleta si vorbesti de masini...vorbesti de oameni care au campionate castigate mai p.u.l.a
0
0
Ce-mi place mie de asta si de jegul celalat de Titi Aur care dupa ce rup masini cum vor ei vin si ne vorbesc despre condusul defensiv! Hai sictir, javrelor!
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
392234462419
5/49
22315123624
joker
61933284515