REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.4° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
8.4° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Mihai Mărgineanu, Ducu Betzi şi 'Fără Zahăr' vor concerta la Festivalul de Folk 'Chira Chiralina'

Mihai Mărgineanu, Ducu Betzi şi 'Fără Zahăr' vor concerta la Festivalul de Folk 'Chira Chiralina'

A.F. 3 noiembrie 2022 | 00:00 285

Mihai Mărgineanu, Ducu Betzi şi trupa 'Fără Zahăr' vor concerta la Festivalul Naţional de Folk 'Chira Chiralina' de la Brăila, un concurs care se adresează tinerilor cu vârsta cuprinsă între 14 şi 35 de ani şi care este programat în perioada 26-27 noiembrie.

Mihai Mărgineanu

Sâmbătă, 26 noiembrie, vor susţine concerte trupa "Fără Zahăr" şi Ducu Betzi & Friends, iar duminică va concerta Mihai Mărgineanu &Band, potrivit Agerpres.

Înscrierile pentru Festivalul Naţional de Folk 'Chira Chiralina' se încheie pe 10 noiembrie, iar lista candidaţilor admişi va fi afişată pe site-ul instituţiei organizatoare http://centruldecreatiebraila.ro/ în data de 16 noiembrie.

În ceea ce priveşte repertoriul, fiecare concurent trebuie să se prezinte în concurs "cu două piese muzicale, compoziţii proprii sau prelucrări din creaţia românească de gen - repertoriul soliştilor consacraţi".

Potrivit regulamentului, participanţii trebuie să se acompanieze singuri la chitară sau la alte instrumente specifice muzicii folk, având în vedere că "nu se admite acompaniament înregistrat (negativ)".

Festivalul de Folk 'Chira Chiralina', aflat la cea de-a XV-a ediţie, are premii în valoare de 12.000 de lei: Marele premiu este în valoare de 4.000 de lei, Premiul I - 2.500 de lei, Premiul al II-lea - 2.000 de lei, Premiul al III-lea - 1.500 de lei, Premiul pentru cea mai bună creaţie - 1.000 de lei, Premiul pentru virtuozitate instrumentală - 1.000 de lei.

"Festivalul concurs este un eveniment anual, care are drept scop descoperirea şi promovarea a noi talente interpretative şi de creaţie ale muzicii folk, de continuare a unei importante tradiţii a genului la Brăila. Pe toată durata festivalului vor avea loc recitaluri de muzică folk, prin care tinerii concurenţi vor putea veni în contact cu nume consacrate ale genului", precizează organizatorii.

Festivalul Naţional de Folk "Chira Chiralina" este organizat de Consiliul Judeţean Brăila şi Centrul de Creaţie Brăila şi se va desfăşura la Teatrul "Maria Filotti" din municipiu.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212