Mihai Tudose critică eliminarea burselor sociale în timpul vacanțelor: „Copilul nu mănâncă vara, face fotosinteză?“
Mihai Tudose critică eliminarea burselor sociale în timpul vacanțelor: „Copilul nu mănâncă vara, face fotosinteză?“
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestFostul premier Mihai Tudose respinge posibilitatea formării unui guvern de uniune națională alături de Ilie Bolojan și USR și lansează un atac dur la adresa reformelor promovate de aceștia. Social-democratul acuză scumpirea taxelor, lipsa unor măsuri preventive în energie și proiectul care ar elimina bursele sociale în timpul vacanțelor: „Copilul nu mănâncă, face fotosinteză, că este vară?”.
„Parcă este reclamă la foame și frig“
Întrebat dacă formula politică pe care o propune ar trebui să ia forma unui guvern de uniune națională, Mihai Tudose a exclus varianta unei colaborări politice largi care să îi includă pe Ilie Bolojan și pe reprezentanții USR.
„Nu, eu nu cred în chestia asta. La cum am văzut că se manifestă Bolojan și gruparea din jurul său, mai ales USR, mă îngrozesc. Am văzut cum se manifestă: parcă este reclamă la foame și frig. Este ceva rău. Asta îmi inspiră mie acum”, a afirmat Mihai Tudose în emisiunea „Ai aflat!”, moderată de Ionuț Cristache la Gândul.
Fostul premier a atacat modul în care autoritățile au gestionat criza energetică provocată de scăderea debitului Dunării și de oprirea producției nucleare de la Cernavodă.
„A făcut ieri celulă de criză pe energie, pentru că a scăzut Dunărea. Băi, frate, nu puteai să afli mai devreme că se întâmplă asta? Țipam cu toții: «Nu închide cărbunele, ține niște chestii în rezervă». I-a dat drumul după ce l-a închis. Ceva rău! Putem vorbi o lună despre ce a făcut”, a declarat social-democratul.
Tudose: „În ce domeniu a făcut reformă domnul Bolojan?“
Mihai Tudose a contestat și rezultatele reformelor asumate de Ilie Bolojan, susținând că măsurile prezentate drept restructurări ale statului nu au produs schimbări administrative semnificative.
„Spuneți-mi și mie în ce domeniu a făcut reformă domnul Bolojan. Care? A dat afară doi chelneri de la Guvern? Care reformă în administrație?”, a întrebat fostul premier.
Mihai Tudose a făcut referire și la o declarație a Oanei Gheorghiu privind dificultățile întâmpinate în obținerea unor documente de la companiile aflate în subordinea Ministerului Transporturilor.
„Am văzut o declarație a domniei sale, acum două săptămâni, halucinantă. Ea a vrut să facă ordine în companiile din subordinea Ministerului Transporturilor, dar a cerut niște hârtii de la companiile respective, iar companiile, fiind rele, nu i-au dat hârtiile. Păi de ce nu le-ai cerut tu colegului tău de Guvern, Miruță, să ți le dea?”, a afirmat Mihai Tudose.
„Asta fac. Asta au făcut un an și ceva, de aceea am ieșit de la guvernare. Care reformă? Ce face? Că ai scumpit tot!”, a continuat acesta.
Tudose: „Toată lumea îi spune lui Bolojan că nu face bine“
Mihai Tudose susține că Ilie Bolojan ignoră criticile venite din interiorul sistemului politic și îi contestă legitimitatea de a continua aceleași politici după demiterea Guvernului prin votul Parlamentului.
„Păi, dacă Parlamentul, când te-a pus, era bun, Parlamentul, când ți-a zis că pleci acasă, nu mai era bun?”, a întrebat fostul premier.
Tudose a criticat și modul în care statul încasează mai mulți bani din taxe și accize pe măsură ce prețul carburanților crește, fără să intervină pentru limitarea efectelor asupra economiei.
„I-am transmis domnului din reclama la foame și întuneric: tu, când ai făcut bugetul pe anul acesta, ai luat în calcul 3,50 lei pe litrul de motorină sau cât era, taxe plus acciză? Era 6-7 lei. Bă, când s-a făcut 10 lei, de ce te lăcomești tu să iei 5 lei la stat?”, a declarat Mihai Tudose.
Potrivit acestuia, creșterea încasărilor bugetare obținută pe fondul scumpirii carburanților poate produce, ulterior, efecte negative în întregul lanț economic.
„Îți crești încasările. La prima bilă ești fericit. La bila a doua, a treia, a patra, a cincea vezi: tu închizi economia?”, a continuat social-democratul.
Fostul premier a susținut că majorarea pensiilor și a salariilor nu poate fi făcută în mod sustenabil înainte ca economia reală să producă veniturile necesare.
„Nu poți să mărești pensiile și salariile la început, fără ca economia reală să producă acești bani. Economia produce când tu o ajuți cu stabilitate financiară”, a explicat Tudose.
Acesta consideră că statul ar putea folosi participațiile deținute în companiile energetice pentru a limita prețurile și a sprijini activitatea economică.
„În condițiile în care tu controlezi 80% din producția de energie electrică, tu faci piața. Îi pui să practice un adaos comercial mic și, în momentul acela, economia duduie”, a afirmat Mihai Tudose.
„Cea mai mare greșeală a PSD“ în relația cu Bolojan
Mihai Tudose consideră că PSD a greșit atunci când nu a rupt coaliția în momentul în care a fost propusă majorarea TVA, deși partidul promisese în campania electorală că taxa nu va crește.
„Aceasta a fost cea mai mare greșeală a PSD: faptul că nu a ieșit și nu a rupt coaliția atunci, cu TVA-ul. Noi am stabilit în campanie: nimeni nu mărește TVA. Mărirea TVA și taxe într-o economie care cârâie o duce în cap. Este de manual”, a declarat fostul premier.
Tudose susține că social-democrații au acceptat compromisul pentru a nu fi acuzați că provoacă o criză politică.
„Am acceptat, ca să nu fim noi cei care strică joaca. Și tot ce s-a întâmplat de atunci... Facem reformă: blocăm angajările, nu mai facem nimic, nu mai aruncăm banii pe prostii. Dar, la ultima ședință de Guvern, facem stadioane la Oradea. Adică... ceva rău. Suntem bine!”, a ironizat Mihai Tudose.
Bursele sociale și „fotosinteza“ copiilor în vacanță
Cel mai dur atac a vizat proiectul Ministerului Educației care, potrivit criticilor social-democrați, ar elimina acordarea burselor sociale în perioada vacanțelor.
„Copilul acela primește o bursă socială. Este clar că... nu are. Dar în timpul vacanței nu mănâncă, face fotosinteză, că este vară?! V-am zis eu că este reclamă la frig și foame? Uite-o!“, a declarat Mihai Tudose.
Proiectul se află în transparență decizională și nu reprezintă, în acest moment, o măsură definitiv adoptată.
Președintele Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților, social-democratul Alexandru Mihai Ghigiu, i-a cerut ministrului Educației să retragă sau să modifice documentul.
Acesta susține că elevii vulnerabili au nevoie de alimente, haine și sprijin financiar și în timpul vacanțelor, nu doar atunci când merg la școală. PSD ia în calcul inclusiv atacarea în contencios administrativ a eventualei hotărâri de Guvern, dacă prevederea va fi menținută, citează stiripesurse.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
12.9° Constanța 











